MrBeast, creatorul de conţinut numărul unu pe YouTube ca număr de abonaţi (344 de milioane), intenţionează să cumpere reţeaua de socializare TikTok, ameninţată cu închiderea în Statele Unite, după o glumă care a luat o întorsătură serioasă, relatează AFP.
”Bun, OK, voi cumpăra TikTok pentru ca să nu fie interzisă”, scrie pe X americanul în vârstă de 26 de ani.
Tonul ironic îi dispare într-un al doilea mesaj, publicat câteva ore mai târziu, în care anunţă că ”numeroşi miliardari (l-au) contactat după ce a postat asta”.
”Să vedem dacă o putem face”, scrie el.
TikTok urmează să fie interzisă pe teritoriul american începând de duminică, 19 ianuarie, termenul-limită impus de Statele Unite ca reţeaua de socializare chineză să-şi întrerupă legăturile cu firma-mamă, gigantul ByteDance.
Camera Reprezentanţilor a adoptat în martie o lege care obligă proprietarul TikTok să-l vândă unor acţionari americani.
Această campanie a fost motivată de mize de securitate naţională. Aplicaţia, care are peste 170 de milioane de utilizatori în Statele Unite, este supusă legilor chineze, care obligă societăţile tehnologice să contribuie la colectarea de informaţii clasificate şi să le permită autorităţilor chineze să aibă acces la date.
IPOTEZA ELON MUSK
Presa anglo-saxonă scrie că Beijingul s-a gândit la Elon Musk să cumpere aplicaţia.
”O pură ficţiune”, a reacţionat TikTok.
Ipoteza MrBeast este ea, oare, mai credibilă?
O parte a sorţii platformei depinde de Curtea Supremă, sesizată de urgenţă de grup cu scopul de a bloca aplicarea legii adoptate în aprilie în Congres şi care nu-i lasă, în situaţia actuală, altă cale decât o vânzare.
La o audiere care s-a desfăşurat vineri, mai mulţi magistraţi de la înalta jurisdicţie americană au părut sensibili la argumentele legate de securitatea naţională invocate de către Congres, care se teme de exploatarea de către Guvernul chinez a datelor utilizatorilor americani ai TikTok.
O hotărâre a Curţii urmează aă fie anuţată de la o zi la alta.
În cazul unei interziceri, Guvernului american îi va reveni să oblige magazinele de aplicaţii mobile să retragă aplicaţia de pe platforme.
TikTok nu va mai putea, atunci, să fie descărcată.
Utilizatorii care o deţin ar păstra-o, dar nu ar mai putea să o actualizeze, ceea ce, în timp, ar face-o dificil sau imposibil de folosit.
Site-ul The Information scrie că întreprinderea se pregăteşte să-şi facă complet inaccesibilă aplicaţia duminică, depăşind prevederile legii.