Centrala Nucleară de la Cernobîl a pierdut toată alimentarea electrică externă din cauza unor operaţiuni militare intense, anunţă AIEA. ”Liniile sale către alte centrale nucleare au fost de asemenea afectate”

Centrala Nucleară de la Cernobîl a pierdut toată alimentarea electrică externă marţi, dimineaţa, din cauza unor operaţiuni militare intense, anunţă pe X Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), relatează AFP.

”Centrala de la Cernobîl (ChNPP) a pierdut toată alimentarea externă, iar liniile sale către alte centrale nucleare au fost de asemenea afectate”, anunţă AIEA.

”AIEA urmăreşte activ evoluţia situaţiei pentru a evalua impactul asupra siguranţei nucleare”, anunţă directorul AIEA, Rafael Grossi.

Timiş: Poliţia a deschis o anchetă după publicarea unor imagini cu paciente ale Spitalului de Psihiatrie din Jebel ţinute în condiţii improprii/ Şi prefectul a făcut verificări, arătând că se fac lucrări de modernizare, pacienţii fiind relocaţi

Explicaţiile CFR Călători pentru întârzierea de peste 6 ore a unui tren care circula pe ruta Vatra Dornei – Bucureşti – defectarea locomotivelor de remorcare şi condiţiile meteorologice extreme