Ceremonia de deschidere a JO de la Paris, „cel mai mare spectacol al secolului XXI”, a început. Pentru prima dată, evenimentul nu are loc pe un stadion olimpic

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, despre care organizatorii proomit că va fi „cel mai mare spectacol al secolului XXI”, a început, vineri, la Paris. Pe lângă miile de sportivi partticipanţi, Sena şi monumentele sale emblematice vor fi în centrul ceremoniei evenimentului.

Show-ul, care include un spectacol artistic, o paradă a sportivilor, imnuri şi discursuri, se desfăşoară pentru prima dată în afara unui stadion olimpic, pe o distanţă de şase kilometri de-a lungul fluviului Sena, urmându-l de la est la vest până la Turnul Eiffel, unde va avea loc spectacolul final.

Dansatori, muzicieni, comedianţi, jongleri, patinatori şi motociclişti BMX vor lua cu asalt ambele maluri ale râului, podurile şi acoperişurile, pentru a crea 12 tablouri artistice.

În acelaşi timp, aproape 7.000 de sportivi, reprezentând naţiunile participante, vor defila în 85 de bărci, purtând culorile delegaţiei lor.

Respectând tradiţia, Grecia va fi prima naţiune introdusă în timpul ceremoniei. Starul NBA Giannis Antetokounmpo este unul dintre purtătorii drapelului elen la JO 2024. Delegaţia Greciei va fi urmată de Echipa Olimpică a Refugiaţilor, iar ţara gazdă, Franţa, va încheia plutonul. Sportivii din Rusia şi Belarus care concurează individual, din cauza rolului ţărilor lor în războiul din Ucraina, nu vor participa la ceremonie.

Drapelul României va fi purtat, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj. Împreună, cei doi au nu mai puţin de 19 medalii la marile competiţii. Ionela este triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, participând, până acum, la două ediţii de Jocuri Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020. Marius este campion mondial şi dublu campion european, dar şi vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor: Londra 2012, Rio 2016 şi Tokyo 2020. Anul acesta, Marius concurează la Paris, în calitate de căpitan al echipei masculine de canotaj, în ciuda unei intervenţii chirurgicale extrem de serioase, pe care a suferit-o în urmă cu doar patru luni.

Aproape 80 de ecrane gigant au fost instalate pe chei pentru cei 326.000 de spectatori.

Au fost instalate pentru eveniment peste 100 de sisteme de camere de supraveghere, precum şi peste 200 de smartphone-uri pe bărcile sportivilor.

Ca punct de plecare, directorul artistic Thomas Jolly şi-a imaginat că flacăra olimpică, purtată de celebri chelneri parizieni, a fost furată de un misterios acrobat cu glugă albă. Flacăra a devenit un fir roşu, ducând spectatorul într-o călătorie plină de evenimente prin cele mai frumoase locuri din centrul Parisului.

Catedrala Notre-Dame, care este în curs de reconstrucţie după incendiul din 2019 şi unde repetiţiile au avut loc pe schele, va fi în centrul atenţiei, la fel ca Musee du Louvre şi toate monumentele emblematice de pe Sena, unde Jolly a promis să facă câteva incursiuni.

Cele 12 tablouri vor spune povestea unei ţări bogate în „diversitatea” sa, „incluzivă”, „nu o singură Franţă, ci mai multe Franţe”, şi vor celebra „lumea întreagă reunită”, potrivit lui. Directorul artistic a fost inspirat şi de zeiţa Sequana, fiica lui Bacchus, „urmărită de Neptun, care îi scapă şi se transformă într-un râu”. Cei patru autori care au lucrat cu el – printre care romanciera Leila Slimani şi scenarista Fanny Herrero (‘Dix pour cent’) – au promis o poveste „foarte generoasă”, cu „bucurie, emulaţie, mişcare, emoţie”.

Va fi „opusul unei poveşti cu eroi”, într-un spectacol care abundă de referinţe literare, muzicale şi cinematografice, contracarând „clişeele” cu „umor”.

Coloana sonoră include creaţii ale directorului muzical Victor Le Masne, combinând pop, orchestră simfonică, coruri şi electro tipice „French Touch”.

Ea va fi punctată de contribuţii ale unor staruri ale muzicii. Niciun nume nu a fost anunţat oficial, dar zvonurile abundă: Aya Nakamura, cea mai ascultată cântăreaţă franceză din lume, Lady Gaga şi Céline Dion sunt menţionate, la fel ca şi melodii de Edith Piaf şi Charles Aznavour în repertoriu.

De asemenea, sunt vehiculate numele cântăreţilor francezi Juliette Armanet şi Philippe Katerine, precum şi cele ale pianistei Sofiane Pamart şi mezzosopranei Marina Viotti.

Coregrafia va celebra sportul şi va prezenta breaking, o disciplină nouă la aceste Jocuri Olimpice.

Dansatorii din mai multe balete vor evolua pe acoperişuri, inclusiv vedeta Operei din Paris, Guillaume Diop, în calitate de solist.

Două treimi din spectacol se vor desfăşura în timpul zilei. Finalul, la căderea serii, va fi asigurat de Thomas Dechandon, care a semnat luminile pentru opera rock „Starmania”, pusă în scenă de Thomas Jolly, în 2022. Raze laser puternice vor lumina de pe Turnul Eiffel. 

Ceremonia se va încheia cu aprinderea vasului olimpic în Grădinile Tuileries.

La Jocurile Olimpice de la Paris participă 10.500 de sportivi reprezentând 205 comitete olimpice. România este reprezentată de 106 sportivi.

Noi animale la Grădina Zoologică Sibiu – 5 pui de lup alb, un pui de ciută şi 7 lebede negre – FOTO

Primul caz de dopaj de la JO 2024: Un judoka irakian a fost depistat pozitiv