Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 are loc duminică. Va fi mai scurtă decât cea de deschidere şi va fi condusă tot de Thomas Jolly

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 va avea loc duminică, pe Stade de France, între orele 22:00 şi 00:15, şi va fi transmisă în direct de TVR1 şi TVR Sport.
Va fi mai scurtă comparativ cu cea de deschidere, dar va fi condusă de acelaşi director artistic, Thomas Jolly..

Ceremonia va celebra finalul celor 17 zile de competiţie istorică din capitala Franţei, combinând atmosfera de sărbătoare cu solemnitatea transferului oficial al Jocurilor Olimpice Paris 2024 către următoarea gazdă, Los Angeles 2028.
 
Cu această ocazie, Stade de France va fi transformat într-o sală de concerte gigantică. O parte a spectacolului se va desfăşura în aer, în timp ce decorurile gigantice, costumele şi efectele de iluminare spectaculoase vor duce spectatorii într-o călătorie în timp, atât în ​​trecut, cât şi în viitor.

 
În cadrul spectacolului va fi adus un omagiu publicului, dar şi voluntarilor şi sportivilor, peste 100 de dansatori, acrobaţi, artişti de circ şi sute de muzicieni fiind implicaţi în ceremonie. Printre celebrităţile care vor fi prezente se pare că se află Tom Cruise, iar Red Hot Chili Peppers, Billie Eilish şi Snoop Dogg vor cânta în timpul ceremoniei, anunţă ANS.
 
Va exista şi un moment înregistrat, de 30 de minute, care va combina opera şi teatrul, o distopie – o lume imaginară, o proiecţie în viitor, cu un personaj interstelar care va însufleţi vestigiile pe care le găseşte vizitând Pământul, aşa cum a însufleţit Pierre de Coubertin Jocurile Olimpice antice, la sfârşitul secolului XIX.
 
Pe lângă secţiunea artistică unică, ceremonia de închidere va include şi elemente tradiţionale, printre care:
 
Parada sportivilor
 
Omagiu adus celor 45.000 de voluntari
 
Festivitatea de premiere pentru maratonul feminin
 
Stingerea flăcării olimpice
 
Proclamarea sfârşitului Jocurilor Olimpice, făcută de preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach
 
Predarea drapelului olimpic de la Anne Hidalgo către Karen Bass – primarii din Paris şi Los Angeles.

 

Documentarul ”IVAN, omul cu rădăcini în ape”, prezentat în premieră internaţională la Casa României din Paris

UCM Reşiţa a trecut pe profit în primul semestru al anului, raportând un rezultat net de 21,24 milioane lei, de la pierderi de 7,24 milioane lei în semestrul 1 din anul trecut