Acţiunea de cesionare a părţilor sociale ale firmelor cu răspundere limitată care au datorii la buget în scopul sustragerii de la plata debitelor va fi încadrată ca faptă penală, dacă se dovedeşte că transmiterea acţiunilor către alte persoane este făcută cu intenţia de a eluda plata datoriilor. Anunţul a fost făcut miercuri, de către ministrul Finanţelor Publice, iar demersul face parte din pachetul al doilea de măsuri fiscale propus de Guvern.
„Vom sancţiona penal cesionarea părţilor sociale, deţinute într-o societate comercială cu răspundere limitată, în situaţia în care societatea are obligaţii bugetare neachitate, iar cesionarea se dovedeşte că s-a realizat în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale. Vom închide acest capitol în care diverse firme erau vândute cu datorii, tocmai pentru a scăpa de datorie. Nu se mai pot cesiona acţiuni acolo unde există datorii”, a anunţat, miercuri după-amiază, Alexandru Nazare.
Acesta a subliniat că Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi Ministerul Justiţiei, au pus la punct un mecanism privind urmărirea şi sancţionarea celor care vând sau cumpără firme cu datorii şi care în final nu îşi achită debitele la buget.
„Acolo unde nu sunt datorii nu-i nicio problemă, dar acolo unde există datorii, trebuie să prezinte dovezi, ori fie că sunt plătite, fie să arate măsuri asiguratorii în privinţa acelor datorii, tocmai pentru a nu muta aceste datorii pe o firmă oarecare, după care firma să intre în activitate şi după care noi să nu mai putem, statul să nu mai poată recupera nimic”, a adăugat Nazare.