Termenul estimat în acest sens este până la 1 martie, conform directorului general al CFR Marfă, Daniel Apostolache.
„Conform procedurii şi conform regulamentului european în materie de rambursare de ajutor de stat, în condiţiile aprobării acestui mecanism de înfiinţare a companiei Carpatica Feroviar România, imediat după ce această companie se va înfiinţa, se va operaţionaliza şi va fi capitalizată în vederea cumpărării de la CFR Marfă a asset-urilor necesare şi a celor prevăzute şi agreate cu Comisia Europeană, CFR Marfă va trebui să-şi declare lichidarea şi să oprească activitatea şi, practic, ultima zi de furnizare de servicii de transport feroviar de marfă de către CFR Marfă va coincide cu prima zi în care Carpatica Feroviar România va furniza servicii de transport feroviar.
Operaţionalizarea companiei depinde de următorul pas, şi anume Hotărârea de Guvern de capitalizare cu suma necesară cumpărării de mijloace fixe şi asset-uri de la CFR Marfă şi, conform procedurilor din cadrul Autorităţii Feroviare Române, eu estimez ca până la 1 martie toate aceste procese să se întâmple. Spun 1 martie, pentru că 12 martie ar fi ziua în care concordatul preventiv în care CFR Marfă se află expiră”, a afirmat Apostolache, potrivit ProTV.
Acesta a precizat că noua companie nu trebuie şi nu are voie să semene „unu la unu” cu CFR Marfă de astăzi, ci va reprezenta „undeva maxim 20% din CFR Marfă de astăzi”. De altfel, Carpatica Feroviar va cumpăra 200 de locomotive şi 6.500 de vagoane de la CFR Marfă.
„CFR Marfă astăzi înseamnă mult mai mult decât 200 de locomotive şi 6.500 de vagoane. Va cumpăra doar cinci secţii de reparat vagoane şi şase secţii de reparat locomotive, faţă de opt câte sunt din fiecare astăzi.
Deci, vorbim despre o companie mult mai mică, mult mai fiabilă, una nouă, bancabilă şi sperăm să fie şi green în sensul adevărat al cuvântului, în care transportul feroviar să preia cât mai mult din transportul rutier. Compania feroviară Carpatica va prelua golul lăsat în economia României de CFR Marfă”, a subliniat Daniel Apostolache, în marja celei de-a XIX-a ediţie a Zilelor Feroviare – Summitul de Investiţii Club Feroviar.
Potrivit acestuia, activitatea Carpatica România va fi în patru industrii – industria de apărare naţională, industria petrolieră, de cereale şi cărbuni – această companie fiind strategică, după ce a obţinut aviz CSAT şi s-a înfiinţat conform Hotărârii de Guvern aprobată de Executiv săptămâna trecută.
„Carpatica Feroviar este soluţia statului român de a garanta în faţa Comisiei Europene că avem o companie care să deservească şi pe timp de pace, în condiţii de profit, şi pe timp de criză, atât geopolitică, cât şi economică, interesele statului român de a ne garanta că vom avea în permanenţă material rulant care să preia volumele necesare asigurării funcţionalităţii sale”, a subliniat Apostolache.
În prezent, CFR Marfă are în jur de 8.500 – 9.000 de vagoane şi 600 de locomotive – material rulant calibrat pe contractele actuale, însă, numărul vagoanelor apte care ar putea fi folosite, dacă ar intra în reparaţii şi ar exista contracte de transport, se situează în jur de 15.000 – 17.000, iar cel al locomotivelor la 900.
„În procesul de executare au fost aproximativ 450 de locomotive. S-au vândut maximum 100 de locomotive, pentru că încă nu au ajuns toate facturile de la ANAF în cadrul companiei, ca să ştim o cifră exactă.
Sunt licitaţii care se desfăşoară la fiecare agenţie teritorială ANAF din România şi circuitul documentelor este unul relativ îngreunat şi dinamic. În fiecare zi primim facturi că s-au mai vândut la o agenţie teritorială şi actualizăm în permanenţă numărul de locomotive care sunt în executare.
Anunţul privind valorificarea şi numărul de locomotive disponibile este postat pe site-ul CFR Marfă şi poate fi consultat în orice moment de potenţialii cumpărători care, dacă doresc să cumpere la valoarea evaluată, se pot adresa companiei, cu solicitare care este imediată înaintată ANAF”, a susţinut şeful CFR Marfă.
În ceea ce priveşte salariaţii CFR Marfă, aceştia nu vor fi preluaţi automat de Carpatica Feroviar, dar vor avea „un loc unde să-şi depună CV-ul”.
„Carpatica Feroviar nu va fi un concurent pentru CFR Marfă, pentru că va trebui să se autorizeze şi durează cam şase luni. Dacă eşti investitor şi vrei să-ţi cumperi material rulant şi l-ai primit, nu poţi să intri direct cu el dacă compania nu este autorizată la organismul naţional, la un organism notificat, dacă nu ai toată licenţa, dacă n-ai licenţă de transport, toate aceste lucruri durează.
Altfel, în momentul în care Carpatica Feroviar se va autoriza, CFR Marfă îşi va declara faliment. CFR Marfă, în momentul în care Carpatica se va operaţionaliza şi se va autoriza, îşi va declara lichidarea, deci nu va mai furniza servicii de transport feroviar.
Aşa este angajamentul în faţa Comisiei Europene şi se va închide, practic, ajutorul de stat şi decizia de ajutor de stat emisă în anul 2020. Statul român va avea o companie naţională de transport feroviar de marfă. Astăzi are CFR Marfă; de la capitalizarea şi operaţionalizarea societăţii Carpatica Feroviar România va fi Carpatica Feroviar România”, a transmis directorul general.