Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, că pentru el ar fi fost mai simplu să plece de la gruparea bucureşteană dacă situaţia era bună. “În această situaţie nu o să părăsesc barca. Nu plec în momente grele”, a precizat el.
Charalambous a vorbit şi despre accidentul tragic din Timiş, în care au murit suporteri ai echipei PAOK: “Astea sunt problemele în viaţă, am pierdut 7 vieţi de fani PAOK. Vreau să transmit condoleanţe familiilor, oamenilor din Grecia”.
În ceea ce priveşte meciul de joi cu Fenerbahce, antrenorul crede că va fi dificil. “Întâlnim cea mai puternică echipă din această fază a competiţiei, echipă cu mare calitate. Va fi un joc greu. Nu depindem doar de noi. Chiar dacă vom câştiga nu trecem automat mai departe, dar trebuie să dăm ce avem mai bun ca să câştigăm meciul”.
Elias Charalambouus este de părere că FCSB trece prin una dintre cele mai grele perioade.
“Încerc că îmi păstrez un echilibru. Suntem un club mare, care trece printr-o perioadă grea. E una dintre cele mai grele perioade din istoria clubului, dar lucrurile nu pot merge mereu bine. Trebuie să fim echilibraţi, să muncim. Pentru fani e trist, nici jucătorii nu sunt bine, suferă şi ei. Trebuie să schimbăm situaţia, fanii să fie siguri că jucătorii vor face tot ce e posibil ca să îndrepte situaţia.
Eu îmi asum mereu responsabilitatea. Gigi Becali a venit aici pentru prima dată în ultimii 3 ani. E echipa lui, în care a băgat milioane, are dreptul să vină când vrea, să spună ce vrea. Noi trebuie să ascultăm şi să îi respectăm deciziile. A spus în faţă ce a crezut şi asta îmi place”, a spus Charalambous.
“Ar fi fost mai simplu pentru mine să plec dacă situaţia era bună, în această situaţie nu o să părăsesc barca. I-am spus patronului că plec dacă nu mai e nevoie de mine şi mi-a zis că e nevoie. Dar eu nu plec în momente grele. Nu am vrut niciodată să părăsesc acest club unde am realiat multe lucruri, unde am fost primit bine şi susţinut mereu. Sentimentele mele pentru acest club sunt puternice, nu părăsesc uşor acest club, mai ales în situaţii grele ca aceasta”, a adăugat el.
Meciul FCSB – Fenerbahce va avea loc, joi, în ultima etapă a grupei principale a Ligii Europa.


