Charles al III-lea evocă preţul conflictelor la marcarea a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial la Pacific

Știri de azi | Charles al III-lea evocă preţul conflictelor la marcarea a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial la Pacific - Știri de azi |
#image_title

Regele Charles al III-lea a adus vineri un omagiu militarilor care au luptat în Asia şi în zona Oceanului Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, amintind costul conflictelor, la marcarea a 80 de ani de la victoria forţelor Aliate împotriva Japoniei, relatează AFP.

Monarhul a depus o coroană de flori şi a respectat un moment de reculegere la ora locală 12.00 (14.00, ora României), la o ceremonie la National Memorial Arboretum, în centrul Angliei, alături de regina Camilla şi premierul Keir Starmer.

Treizeci şi trei de veterani britanici – din Commonwealth sau din ţări aliate -, cu vârste cuprinse între 96 şi 105 ani, care au luptat în Asia şi la Pacific, au fost onoraţi la această ceremonie, prin survolarea unor avioane militare, în faţa a 1.500 de invitaţi.

Într-un mesaj difuzat vineri dimineaţa de către Palatul Buckingham, Charles al III-lea a evocat ”curajul” veteranilor, ”oroarea” trăită de către prizonierii de război, dar şi ”preţul imens” plătit de către ”populaţiile civile nevinovate” în bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki.

”Experienţa lor ne aminteşte că adevăratul cost al războiului depăşeşte câmpurile de luptă, atinge toate aspectele vieţii, o tragedie ilustrată în mod trist de conflictele care continuă să facă ravagii azi în lume”, a declarat monarhul.

Joi seara, premierul Keir Starmer i-a primit pe veterani la Downing Street, după ce l-a primit joi dimineaţa pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ”care luptă pentru aceleaşi valori ca cele pentru care am luptat noi”, a subliniat el la această recepţie.

La 6 august 1945, Statele Unite au lansat o bombă atomică în oraşul japonez Hiroshima, urmată de altă bombă, la Nagasaki, trei zile mai târziu, care au cauzat moartea a sute de mii de oameni şi au precipitat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, prin capitularea Japoniei, la 15 august.

Data de 15 august este data oficială a Victoriei în Regatul Unit.

Știri de azi | Fost ambasador la Moscova, avertisment dur: Ucraina nu are nicio șansă cu modelul finlandez. Ar fi o capcană mortală! - Știri de azi |

Fost ambasador la Moscova, avertisment dur: Ucraina nu are nicio șansă cu modelul finlandez. Ar fi o capcană mortală!

Știri de azi | UPDATE – Ilfov: Incendiu de vegetaţie în localitatea Clinceni, existând pericolul extinderii la case/ A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor mari de fum/ Circa 70 de persoane din zonă, evacuate/ Incendiul, localizat – FOTO, VIDEO - Știri de azi |

UPDATE – Ilfov: Incendiu de vegetaţie în localitatea Clinceni, existând pericolul extinderii la case/ A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor mari de fum/ Circa 70 de persoane din zonă, evacuate/ Incendiul, localizat – FOTO, VIDEO