Chelsea a anunţat oficial numirea lui Liam Rosenior în funcţia de antrenor. El a semnat un contract până în 2032

Chelsea Londra a anunţat numirea lui Liam Rosenior în funcţia de antrenor principal, la câteva ore după ce tehnicianul a părăsit formaţia franceză Strasbourg.

Englezul a semnat un contract cu clubul până în 2032.

„Liam a demonstrat că poate construi echipe cu un stil de joc clar, stabilind în acelaşi timp cele mai înalte standarde pentru jucători, atât pe teren, cât şi în afara lui. Deşi se va pune în continuare accentul pe dezvoltarea jucătorilor, aşteptările şi ambiţiile clubului rămân ridicate. Liam are capacitatea de a scoate rapid ce e mai bun din această echipă şi se alătură nouă cu responsabilitatea şi sprijinul necesare pentru a se asigura că Chelsea va continua să concureze la cel mai înalt nivel în toate competiţiile din acest sezon şi din sezoanele viitoare”, a anunţat clubul Chelsea. 

„Sunt extrem de onorat şi mă simt privilegiat să fiu numit antrenor principal al clubului de fotbal Chelsea. Este un club cu un spirit unic şi o istorie mândră de trofee câştigate. Sarcina mea este să protejez această identitate şi să creez o echipă care să reflecte aceste valori în fiecare meci pe care îl jucăm, continuând să câştigăm trofee. Faptul că mi s-a încredinţat acest rol înseamnă enorm pentru mine şi doresc să mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru oportunitatea şi încrederea acordate în îndeplinirea acestei sarcini. Voi da tot ce am mai bun pentru a aduce succesul pe care acest club îl merită”, a subliniat tehnicianul de 41 de ani. 

UPDATE – Doi bărbaţi au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un bloc de zece etaje din Arad/ Cei doi purtau acelaşi nume de familie şi erau din judeţul Vaslui

Pericol de viituri rapide pe râuri din sud-vestul ţării/ Avertismentul hidrologilor pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Olt HARTA