China a executat un cetăţean francez condamnat în 2010 pentru trafic de droguri

Cetăţeanul francez Chan Thao Phoumy, condamnat la moarte în 2010 în China pentru trafic de droguri, a fost executat la Guangzhou, în sudul ţării, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe al Franţei, care şi-a exprimat „consternarea”, relatează AFP.

Francezul în vârstă de 62 de ani, născut în Laos, a fost executat „în ciuda eforturilor autorităţilor franceze, inclusiv pentru a obţine o decizie de clemenţă, din motive umanitare,”, a denunţat ministerul într-un comunicat, reafirmând opoziţia Franţei faţă de pedeapsa cu moartea „oriunde şi în orice circumstanţe” şi făcând apel la „abolirea sa universală”.

„Regretăm în mod special faptul că apărarea domnului Chan nu a avut acces la ultima şedinţă de judecată, ceea ce constituie o încălcare a drepturilor acestuia”, adaugă ministerul.

Contrabandă şi trafic de metamfetamină

Condamnat iniţial la închisoare pe viaţă în urma arestării sale în 2005, Chan Thao Phoumy a fost judecat din nou după apariţia unor „elemente noi” şi condamnat la pedeapsa cu moartea de către un tribunal din Guangzhou pentru fabricarea, transportul, contrabanda şi traficul de metamfetamină. El era acuzat că făcea parte dintr-o reţea care ar fi produs, între 1999 şi 2003, în China, tone din acest drog sintetic.

Conform cifrelor asociaţiei Ensemble contre la peine de mort (ECPM) din 2025, el făcea parte din cei patru francezi condamnaţi la moarte în lume, alături de Nora Lalam, condamnată în 2005 în Algeria, şi de Stéphane Aït Idir şi Redouane Hammadi, condamnaţi în Maroc pentru atentatul de la Marrakech din 1994.

Mii de persoane executate în fiecare an

Un alt francez condamnat la moarte în Indonezia în 2007, Serge Atlaoui, a fost transferat în Franţa în februarie 2025 în urma unui acord diplomatic, iar justiţia franceză i-a comutat pedeapsa în 30 de ani de închisoare. El a ieşit din închisoare în iulie.

În ultimul său raport privind pedeapsa cu moartea din 2024, Amnesty International estimează că China este „ţara din lume care a efectuat cel mai mare număr de execuţii”, cu „mii de persoane condamnate la moarte şi executate” în fiecare an.

China nu publică statistici oficiale privind recurgerea la pedeapsa cu moartea, acestea fiind clasificate ca secret de stat.

viewscnt

UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: O altă autocisternă a ajuns la fața locului pentru transvazarea încărcăturii de GPL

Raed Arafat, despre cisterna răsturnată în Prahova: A fost mobilizată o maşină cu roboţi de la Bucureşti şi un echipaj specializat pe problemele de substanţe periculoase / Evacuarea populaţiei, în curs, sunt unii care refuză, dar se discută cu ei