China impune restricţii împotriva UE într-un domeniu vital

#image_title

Tensiunile dintre Beijing şi Bruxelles s-au intensificat, Uniunea Europeană impunând taxe vamale asupra vehiculelor electrice fabricate în China, iar Beijingul impunând taxe vamale asupra coniacului provenit din UE.

Uniunea Europeană a anunţat luna trecută că interzice companiilor chineze să participe la licitaţiile publice ale UE pentru aparate medicale în valoare de 60 de miliarde de euro sau mai mult pe an, după ce a ajuns la concluzia că firmele din UE nu beneficiază de acces echitabil în China.

Măsura anunţată de Comisia Europeană este prima luată în cadrul instrumentului privind achiziţiile publice internaţionale, care a intrat în vigoare în 2022 şi vizează garantarea accesului reciproc la piaţă.

La sfârşitul lunii iunie, China a anunţat că va lua „măsurile necesare” împotriva deciziei UE.

„Din păcate, în ciuda bunăvoinţei şi sincerităţii Chinei, UE a insistat să urmeze propria cale, luând măsuri restrictive şi ridicând noi bariere protecţioniste”, a declarat Ministerul chinez al Comerţului într-un comunicat publicat duminică. „Prin urmare, China nu are altă opţiune decât să adopte măsuri restrictive reciproce”, a anunţat ministerul.

Biroul Delegaţiei UE la Beijing nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

China va limita, de asemenea, importurile de dispozitive medicale din alte ţări care conţin componente fabricate în UE reprezentând peste 50% din valoarea contractului, a anunţat Ministerul Finanţelor. Aceste măsuri vor intra în vigoare încă de duminică.

Ministerul Comerţului a precizat că produsele companiilor europene din China nu sunt afectate.

Vineri, China a anunţat impunerea unor taxe vamale de până la 34,9% asupra coniacului provenit din Uniunea Europeană (UE), în principal coniac francez, după încheierea unei anchete considerate în mare măsură ca o răspuns la restricţiile impuse de UE asupra vehiculelor electrice fabricate în China. Totuşi, marii producători de coniac Pernod Ricard, LVMH şi Remy Cointreau au fost scutiţi de taxe, cu condiţia să vândă la un preţ minim, pe care China nu l-a dezvăluit.

Beijingul şi Bruxellesul urmează să organizeze un summit în China la sfârşitul lunii iulie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Premierul Moldovei, Dorin Recean, nepot al deportaților din perioada stanilistă: Șase dintre cei doisprezece copii ai bunicului meu au ajuns în Siberia

Efect invers al austerității. Economist: ‘România este deja în recesiune economică. Guvernul va avea o mare surpriză’