China îşi consolidează controalele la sosirea în ţară împotriva mpox pe o perioadă de şase luni

China anunţă vineri că-şi consolidează controalele vizând persoane şi bucuri susceptibile să se fi aflat în contact cu mpox, în urma unei alerte a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) împotriva acestei boli, relatează AFP.

Mpox, cunoscută în trecut sub numele de variola maimuţei, este o boală virală care se răspândeşte de la animal la om.

Ea se transmite de asemenea printr-un contact fizic strâns cu o persoană inefectată cu virusul.

Ea se caracterizează prin pustule şi febră.

Persoanele care provin din ţări sau regiuni afectate de mpox şi ”care au fost expuse unor cazuri” de boală sau care ”prezintă simprome” este necesar să ”ia iniţiativa de a se declara la vamă” la sosirea în China, anunţă într-un comunicat Vama chineză.

”Agenţi vamali vor lua măsuri medicale şi vor proceda la eşantionări şi teste conform procedurilor”, precizează ea.

De asemenea, vehicule de transport, containere sau mărfuri care provin din zone afectate ”şi care sunt contaminate sau sunt susceptibile să fi fost contaminate” trebuie să fie dezinfectate, se arată în comunicat.

Aceste măsuri au intrat în vigoare vineri, pe o perioadă de şase luni.

Suedia a semnalat joi un prim caz al unei variante contagioase şi periculoase a mpox, o boală care s-a soldat cu cel puţin 548 de morţi de la începutul anului în Republica Democratică Congp (RDC), cea mai afectată ţară.

Pakistanul a anuţat vineri un prim caz.

OMS a anunţat că lte cazuri importate de mpox sunt susceptibile să fie descoperite în curând în Europa.

Ea a declanşat miercuri cel mai ridicat nivel de alertă internaţional împotriva reapariţiei unor cazuri pe continentul african.

Negrescu îi răspunde lui Florin Roman: De-a lungul carierei am mai fost supus unor atacuri politice suburbane, multe tot din partea aceluiaşi politician care pare că a dezvoltat obsesii personale. Am continuat să cred în bunul-simţ în spaţiul public

Economia Japoniei a crescut cu o rată anuală de 3,1% în perioada aprilie-iunie