Cunoscută sub numele de discontinuitatea Mohorovičić (Moho), această barieră nu a fost niciodată atinsă direct, iar noua inițiativă chineză redeschide o cursă științifică ce amintește de cele mai îndrăznețe proiecte din timpul Războiului Rece.
Proiectul, parte a unui program național mai amplu de explorare a „Pământului adânc”, reprezintă o provocare inginerească monumentală.
Echipa de cercetători chinezi va trebui să depășească condiții extreme, cu temperaturi și presiuni care cresc exponențial cu adâncimea, capabile să topească și să strivească majoritatea materialelor și echipamentelor convenționale.
Scopul declarat al misiunii, prezentat de agenţia chineză Xinhua, este de a obține primele mostre fizice din mantaua superioară a Pământului, care ar putea oferi răspunsuri la întrebări fundamentale despre formarea planetei, originea activității vulcanice și mecanismele care declanșează cutremurele.
Încă de pe vremea Odiseei lui Homer, povestitorii au fost fascinați de călătoriile sub suprafața Pământului, în misteriosul lumea subterană.
Dante a scris despre o excursie de o zi în Iad, în centrul Pământului, iar în 1864, Verne a publicat clasicul său roman științifico-fantastic ,,Călătorie spre centrul Pământului”, în care o echipă de aventurieri coboară prin scoarța terestră și se lansează în tot felul de aventuri fabuloase.
Această nouă inițiativă nu poate fi privită fără a o plasa în contextul istoric al primei „curse către Moho”. În anii ’60, în plin Război Rece, Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au angajat într-o competiție acerbă pentru a atinge acest obiectiv, relatează GadgetReport.ro.
Proiectul american, numit „Project Mohole„, a fost o tentativă curajoasă de a fora prin scoarța oceanică, mai subțire, dar a fost abandonat în 1966 din cauza costurilor uriașe și a dificultăților tehnice.
De cealaltă parte, Uniunea Sovietică a avut un succes răsunător cu Forajul Superadânc din Peninsula Kola.
Începând din 1970 și continuând timp de peste două decenii, savanții sovietici au atins o adâncime record de 12.262 de metri, creând cel mai adânc punct artificial de pe Pământ, un record neegalat nici astăzi.
Cu toate acestea, este esențial de înțeles că, deși impresionantă, gaura de la Kola a reușit să pătrundă doar aproximativ o treime din grosimea scoarței continentale în acea locație.
Mantaua a rămas la fel de neatinsă ca înainte. Prin urmare, proiectul Chinei este fundamental diferit: obiectivul său nu este doar adâncimea, ci realizarea unei performanțe istorice – să fie primii care trec dincolo de scoarță și „ating” mantaua.
Discontinuitatea Mohorovičić, numită după seismologul croat Andrija Mohorovičić care a descoperit-o în 1909, reprezintă o schimbare bruscă a densității materialelor, detectată prin modul în care undele seismice își modifică viteza.
Trecerea acestei granițe ar fi echivalentul geologic al primului pas pe Lună. Analiza directă a rocilor din mantaua superioară ar revoluționa geologia, oferind date concrete care acum sunt doar teoretice.
Oamenii de știință speră să înțeleagă mai bine procesele de convecție din manta care mișcă plăcile tectonice, să descopere potențiale noi zăcăminte de minerale și chiar să investigheze posibilitatea existenței unor forme de viață microbiene în acest mediu extrem.
Proiectul se înscrie astfel în strategia pe termen lung a Chinei de a deveni un lider global în cercetarea fundamentală, de la explorarea spațiului cosmic la misterele propriei noastre planete.
