China mizează pe DeepSeek şi AI pentru a obţine un avantaj militar într-o eră a războiului algoritmic

Știri de azi | China mizează pe DeepSeek şi AI pentru a obţine un avantaj militar într-o eră a războiului algoritmic - Știri de azi |
#image_title

China îşi accelerează integrarea inteligenţei artificiale în domeniul militar, folosind modele precum DeepSeek în vehicule autonome, simulări tactice şi sisteme de recunoaştere a ţintelor, arată o analiză a brevetelor, contractelor de achiziţii şi lucrărilor academice recente, transmite Reuters.

În februarie, conglomeratul de stat Norinco a prezentat vehiculul P60, capabil să execute autonom misiuni de sprijin la 50 km/h, alimentat de tehnologia DeepSeek.

Potrivit documentelor analizate, entităţi ale Armatei Populare de Eliberare (PLA) folosesc sau solicită explicit DeepSeek în achiziţii, indicând trecerea spre ceea ce Beijingul numeşte ”suveranitate algoritmică”.

Planificarea operaţiunilor este susţinută de AI: cercetători din ecosistemul militar arată că sisteme bazate pe DeepSeek pot evalua 10.000 de scenarii de câmp de luptă în zeci de secunde, în timp ce companii integrate pe platforme Huawei susţin identificarea rapidă a ţintelor din imagini satelitare şi coordonarea cu radare şi aeronave.

PLA explorează totodată câini-roboţi AI pentru recunoaştere în haită şi roiuri de drone capabile de urmărire autonomă şi cooperare cu intervenţie umană minimă. Beihang University lucrează la optimizarea deciziilor roiurilor împotriva ţintelor ”joase, lente, mici”.

Deşi Beijingul încurajează trecerea pe hardware local (cipuri Huawei Ascend), numeroase brevete şi lucrări militare continuă să menţioneze acceleratoare Nvidia aflate sub restricţii americane, cu posibilă utilizare din stocuri mai vechi.

În paralel, SUA investesc masiv în AI militară şi vizează desfăşurarea a mii de drone autonome până la final de 2025 pentru a contracara avantajul numeric al Chinei în vehicule fără pilot.

 

Știri de azi | SUA şi Japonia semnează un acord-cadru privind mineralele şi pământurile rare - Știri de azi |

SUA şi Japonia semnează un acord-cadru privind mineralele şi pământurile rare

Știri de azi | Uraganul Melissa este acum cea mai puternică furtună de pe planetă, din acest an. Începe să se îndrepte spre nord, având ca ţintă Jamaica, marţi ajunge în Cuba - Știri de azi |

Uraganul Melissa este acum cea mai puternică furtună de pe planetă, din acest an. Începe să se îndrepte spre nord, având ca ţintă Jamaica, marţi ajunge în Cuba