„Principiul „prieteni pentru totdeauna, niciodată duşmani”… serveşte ca o bază legală solidă pentru avansarea cooperării strategice la un nivel mai înalt”, a declarat Wang pentru agenţia de ştiri de stat rusă RIA într-un interviu.
Wang se află într-o vizită de trei zile la Moscova pentru discuţii de cooperare strategică, o călătorie umbrită de incertitudinea din jurul discuţiilor pentru a asigura o încetare a focului în Ucraina şi de criticile preşedintelui american Donald Trump la adresa liderilor rus şi ucraineni.
China şi Rusia au declarat un parteneriat strategic „fără limite” cu câteva zile înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să trimită zeci de mii de soldaţi în Ucraina în februarie 2022.
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu Putin de peste 40 de ori în ultimul deceniu, iar cei doi lideri au convenit de atunci să aprofundeze legăturile şi să coopereze pe probleme precum Taiwan, Ucraina şi rivalul comun Statele Unite.
China și Rusia au împărtășit valori politice similare, cu regim politic asemănător și au fost aliați în timpul mai multor conflicte, dar în urmă cu 50 de ani, ele erau blocate într-un potențial război nuclear care amenința să anihileze ambele țări.
La acea vreme, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât China. Acest lucru i-a permis succesorului lui Lenin, Iosif Stalin, să se implice direct în relațiile cu China, ordonându-i lui Mao să coopereze cu Chiang în timpul celui de-al Doilea Război Sino-Japonez. După încheierea conflictului, Kuomintangul și PCC și-au reluat propriul război privind soarta conducerii Chinei.
PCC a câștigat, iar Stalin i-a ordonat din nou lui Mao să colaboreze cu Chiang, în loc să preia puterea, o tactică în conformitate cu Tratatul de prietenie și alianță sino-sovietică din 1945. În 1949, PCC a învins KMT și a alungat partidul din China, lăsându-l pe Mao să devină liderul țării și să creeze o nouă națiune prin intermediul Revoluției comuniste.
În 1950, Mao și Stalin au semnat Tratatul sino-sovietic de prietenie, alianță și asistență reciprocă, care oferea Chinei protecția și ajutorul URSS în cazul unui atac american.
La mijlocul anilor 1950, Uniunea Sovietică și China se străduiau să găsească un teren comun în ceea ce privește convingerile lor comuniste și dușmanii din Occident. În timp ce China dorea să își continue poziția agresivă față de națiunile imperialiste, URSS vedea potențialul unei coexistențe pașnice cu Statele Unite. Pe măsură ce tensiunile au escaladat, cele două s-au luptat pentru a prelua controlul asupra statelor „satelit” de-a lungul graniței lor comune.
Disputa s-a desfășurat în ochii publicului. În aprilie 1960, China i-a criticat public pe liderii sovietici, numindu-i revizioniști. URSS a răspuns prin retragerea a mii de consilieri sovietici din China și prin suspendarea ajutorului financiar și militar, ceea ce a determinat China să se concentreze și mai mult pe câștigarea puterii. Acest lucru nu numai că ar fi amenințat Uniunea Sovietică, dar ar fi dovedit lumii că această națiune reprezenta o amenințare serioasă.
În 1964, China a detonat prima sa armă nucleară, devenind astfel a cincea țară capabilă de război nuclear.
La mijlocul anilor 1960, patrulele de frontieră rusești au început să observe o prezență militară chineză în creștere de-a lungul graniței sino-sovietice. Până în 1968, acolo erau staționate 375.000 de trupe sovietice, împreună cu 1.200 de avioane și 120 de rachete cu rază medie de acțiune. China a staționat un număr impresionant de 1,5 milioane de soldați la graniță. Împreună cu noile capacități nucleare ale țării și negocierile tot mai ostile, se părea că un conflict era inevitabil.
Tensiunile au atins punctul culminant în 1969 de-a lungul Ussuri, o zonă de frontieră prost definită în nord-estul Chinei, formată din insule mici și nelocuite, care a devenit factorul determinant al disputei de frontieră. Ussuri a fost desemnată ca graniță între Rusia și China în 1860, când Convenția de la Pekin a scos Manciuria din China și a dat-o Rusiei. Guvernul lui Mao a legitimat atacul chinezesc asupra insulelor din Ussuri susținând că această convenție a fost impusă chinezilor în secolul al XIX-lea.
La 2 martie 1969, trupele chineze au ucis un grup de polițiști de frontieră sovietici într-o ambuscadă pe insula Zhenbao. Potrivit lui Mao, atacul a fost menit să-i învețe pe sovietici o „lecție amară” și să-i descurajeze de la acțiuni viitoare. În realitate, URSS nu a făcut decât să fie provocată și mai mult de ambuscadă. Treisprezece zile mai târziu, cele două națiuni s-au înfruntat într-o luptă pentru Insula Zhenbao, de data aceasta cu mai mulți oameni și cu mai multă putere de foc. În urma bătăliei, Uniunea Sovietică și-a schimbat strategia pentru a atrage China la masa negocierilor.
