China susține dialog direct între Moscova și Kiev în conflictul din Ucraina

Preşedintele american a făcut aceste declaraţii după convorbirea telefonică pe care a avut-o luni cu omologul rus Vladimir Putin.

“China susţine toate eforturile menite să restabilească pacea”, a reacţionat marţi în timpul unui briefing Mao Ning, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez.

“Susţinem dialogul direct şi negocierile între Rusia şi Ucraina, precum şi o soluţie politică la criză”, a subliniat ea.

După discuţia pe care a avut-o la telefon cu Putin, Trump a afirmat luni că Rusia şi Ucraina vor “demara imediat negocieri în vederea unui armistiţiu”.

La rândul său, preşedintele rus a calificat conversaţia drept “utilă”. În faţa presei, Putin a adăugat că Rusia este gata să conlucreze cu Ucraina asupra unui “memorandum” privind “un posibil tratat de pace”.

“Sperăm că părţile vizate vor continua să caute un acord de pace just, durabil şi constrângător, acceptabil pentru toate părţile, prin dialog şi negociere”, a subliniat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze.

China îndeamnă în mod regulat la negocieri de pace şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, prin urmare şi a Ucrainei.

Însă ea nu a condamnat niciodată Rusia şi chiar şi-a întărit relaţiile economice, diplomatice şi militare cu Moscova după declanşarea invaziei ruse în februarie 2022.

China este acuzată de asemenea că îşi ajută vecinul rus să ocolească sancţiunile occidentale, permiţând-i să dobândească componentele tehnologice necesare pentru producţia de armament pentru război.

Căutat de poliție: A fugit după ce a tăiat un bărbat cu o sabie

Leicester City, acuzat de nerespectarea regulilor financiare din Premier League