Chirteş: Am solicitat SRI o informare dacă există entităţi care pot influenţa procesul electoral

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Ioan Chirteş, a declarat, luni, că a solicitat Serviciului Român de Informaţii să specifice dacă a identificat, pe teritoriul României şi în exterior, entităţi care pot influenţa procesul electoral, menţionând că un răspuns ar putea fi dat în această săptămână.

El a spus că membrii comisiei au fost sesizaţi în acest sens de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

„Am fost întrebaţi dacă SRI a identificat pe teritoriul României entităţi care pot afecta procesul electoral. Drept urmare am luat solicitarea liderului grupului senatorilor PNL şi am făcut o adresă către SRI în care am solicitat o informare prin care să ne specifice dacă pe teritoriul României sau în exterior există entităţi statale sau non-statale care pot să influenţeze procesul electoral în campaniile prezidenţiale şi parlamentare, fiind generalizat, care să afecteze securitatea naţională. Pentru că SRI se ocupă cu securitatea naţională şi noi considerăm că afectarea procesului democratic este şi un atentat la securitatea naţională. Să nu uităm că în SRI este o direcţie – Direcţia pentru apărarea Constituţiei – care are ca rol de bază identificarea tuturor elementelor care pot să afecteze securitatea naţională şi care sunt neconstituţionale”, a spus senatorul PNL Ioan Chirteş, la Parlament.

El a precizat că actorii statali sunt Rusia, Iran, China, Coreea de Nord, menţionând că sunt şi actori statali în ţări proxy din Orientul Mijlociu, iar cei non-statali sunt „entităţile private care, prin diferite forme, produc atacuri cibernetice asupra instituţiilor statului român – MAE, MAI, Ministerul Sănătăţii – şi la un moment dat pot să ceară răscumpărări pentru a recupera aşa-zisele date”.

Întrebat dacă SRI poate să cerceteze dacă printre candidaţi există lideri politici care pot afecta siguranţa naţională, Ioan Chirteş a spus: „Dacă vor identifica elemente care să ne împingă spre aceste concluzii, sunt obligaţi să informeze instituţiile statului abilitate – MAE, DIICOT, MAI, dar SRI nu are ca atribuţii nici cercetarea penală a unor persoane, ci doar pun executare anumite mandate sau oferă informaţii beneficiarilor legali”.

„Ei (cei de la SRI – n.r.) într-o verificare sau în punerea în executare a unor mandate, dacă găsesc infracţiuni, de exemplu de criminalitate transfrontalieră, informează DIICOT, dacă găsesc elemente de corupţie ale unui funcţionar, informează DNA sau alte infracţiuni – informează Parchetul şi MAI. Fiecare ştie exact cu ce se ocupă”, a adăugat senatorul PNL.

Întrebat când aşteaptă un răspuns din partea SRI, Chirteş a spus: „În această săptămână, astăzi sau mâine vom avea acest răspuns”.

Referitor la măsurile care vor fi luate în cazul în care SRI ar confirma că există astfel de cazuri, Chirteş a spus că vor fi informate „cu celeritate” instituţiile abilitate ale statului – DIICOT, MAI, MAE. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Parada militară, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, pe 1 decembrie, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti

ANPC: Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri, a intrat în vigoare