Chirurgul Mircea Beuran îngrozește: Numărul tinerilor cu cancer a explodat în România

„Înainte de anii ’90, exista un grad de malignitate mare, dar erau totuşi niste procente sub ţările dezvoltate. După ’90, a crescut libera circulatie, a apărut diversitatea aceasta alimentară, modalitatea cu care oamenii au început sa se obisnuiasca cu noul, adică cu ofertele care se fac la ora actuală; mâncarea la îndemână pe stradă, mâncarea la un telefon distanţă, modul în care familia se uneşte şi mănâncă acelaşi lucru de la cel mai mic până la cel mai mare.

Din aceste motive, creşte patologia şi ne apropiem de procentele din ţările industrializate, iar aceste procente se leagă de această industrializare alimentară. Ca medici, observăm ca nu e numai modul in care mananci, ci si modul în care alimentul e pregătit să ajungă la consumator. Observăm foarte mult această chimie care se aduce pământului. Apoi aceste produse sunt ingerate de animale, de păsări etc pentru că toate aceste lucruri se dezvoltă într-un sistem industrial: în combinate de creştere a animalelor şi păsărilor, a produselor marine etc. Există şi un tratament intensiv pentru ca aceste vieţuitoare să crească în intervale de timp scurt, cu hormoni, se vaccinează cu tot felul de vaccinuri să nu facă boli, primesc antibiotice, au tot felul de proteine pe care le ingurgitează. După care apare produsul final.

Vedem că aceste galantare sunt pline mereu ca să existe pentru populaţia largă un volum de mâncare care necesită şi găsim ce ingrediente sunt în pregătire. Aceste ingrediente sunt nişte elemente de conservare şi tot felul de substanţe chimice care nu lasă să se dezvolte o anumită floră. Vorbim aici doar despre marketing pentru consum.

E adevărat că pe aceste pachete există etichete cu compozitia, dar compoziţia se referă la 50 g, la 100 g. Însă nimeni nu îşi ia doar 50 de g, majoritatea consumă o cantitate mult mai mare. De exemplu, cei din constructii, am astfel de pacienţi. Îşi iau jumătate de kilogram de salam, pâine…

În timp, obserăm ca apar, de foarte multe ori, formaţiuni ale tubului digestiv, în general polipi, colite care se vindeca din ce în ce mai greu şi care, la un moment dat, se pot transforma în tumori ale tubului digestiv, începând de la cavitatea bucală până la sfincterul anal şi glandele anexe, ficat, pancreas.

Surprinzător este că decada de vârstă pe care altădată o discutam de la a 6-a, a 7-a în sus, acum discutăm de 20, 30, 40 de ani, tineri care vin cu aceste tumori în forme avansate”, explică reputatul profesor într-un interviu acordat România TV.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Un studiu recent explică de ce avem impresia că timpul trece mai repede

Situație groaznică la Marea Neagră: Mii de delfini și păsări au eșuat la mal