Ciclistul sloven Tadej Pogacar a câştigat Turul Lombardiei pentru a patra oară la rând

Rutierul sloven Tadej Pogacar (Team EAU) s-a impus, sâmbătă, în cea de-a 118-a ediţie a cursei cicliste Turul Lombardiei, desfăşurată între Bergamo şi Como.

Pogacar, care a câştigat cursa pentru a patra oară la rând, egalând recordul legendarului Fausto Coppi, a fost înregistrat pe cei 255 km cu timpul de 6 h 04 min 58 sec, fiind urmat de belgianul Remco Evenepoel (Soudal Quick Step), la 3 min 16 sec, şi de italianul Giulio Ciccone (Lidl-Trek), la 4 min 31 sec, etc.

Slovenul a atacat cu 48,5 km înainte de sosire şi a obţinut a 25-a sa victorie din acest an şi a doua într-un ”Monument”, după Liege-Bastogne-Liege.

Un singur ciclist, sprinterul italian Alessandro Pettacci, a câştigat atâta într-un sezon din secolul XXI, în 2005, scrie agerpres.ro.

La 26 de ani, Pogacar este singurul ciclist care a câştigat în acelaşi an Turul Franţei, Turul Italiei, titlul mondial şi cel puţin un ”Monument” (Milano-Sanremo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Liege-Bastogne-Liege sau Turul Lombardiei).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Naționala Under-19 a României a învins Germania, într-un amical

Cabinetul de securitate al Israelului se reuneşte duminică, în timp ce Netanyahu cântăreşte răspunsul pe care să-l dea Teheranului. Oficialii americani cred că Israelul va viza siturile militare şi energetice din Iran