Poliţiştii au făcut cinci percheziţii în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi la persoane suspectate de proxenetism. În acest dosar, un bărbat şi două femei au fost reţinuţi după ce ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pentru patru tinere.
–>
”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, începând cu luna iunie a anului 2025 şi până în prezent, trei persoane (un bărbat, de 31 de ani şi două femei, de 38 şi 48 de ani) ar fi înlesnit activitatea de practicare a prostituţiei a 4 tinere, cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani. Astfel, persoanele în cauză ar fi sprijinit moral şi logistic cele trei tinere în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale de pe urma activităţilor desfăşurate”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au menţionat că în urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe probe.
Cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.