Pe tabloul principal se află Jaqueline Cristian, Irina Begu şi Sorana Cîrstea.
Cristian o va întâlni în primul tur pe Sonay Kartal (Marea Britanie) şi dacă va câştiga va juca apoi cu favorita 17, Elina Svitolina (Ucraina), proaspătă câştigătoare a turneului de la Rouen.
Irina Begu o va înfrunta pe Anhelina Kalinina (Ucraina), iar câştigătoarea va juca apoi cu favorita 30, Anna Kalinskaya.
Sorana Cîrstea va evolua cu Hailey Baptiste (SUA), beneficiară de wild card, iar câştigătoarea o va înfrunta apoi pe favorita 19, croata Donna Vekic.
În calificări sunt implicate două românce, Anca Todoni (favorită 8) şi Gabriela Ruse (favorită 10). Todoni va evolua în primul tur al calificărilor cu sportiva franceză Elsa Jacquemot, iar Ruse o va înfrunta pe jucătoarea sârbă Teodora Kostovic. Ambele meciuri sunt programate luni.