Cine ar putea să fie succesorul lui Nasrallah la șefia Hezbollah

Există două posibilități, conform CNN: ar putea fi ales ca nou lider adjunctul lui Nasrallah, șeicul Naim Qassem, numărul doi al Hezbollah, sau ar putea fi instalat la cârma grupării armate libaneze Hashem Safieddine, vărul lui Nasrallah.

„Dar în acest moment, având în vedere loviturile pe care Hezbollah le-a primit încă din 30 iulie, ceea ce vedem este că organizația este în mod clar zdruncinată în acest moment. Și poate că prioritatea ei în acest moment este supraviețuirea, pentru cei care sunt încă în viață, supraviețuirea pentru a continua să lupte în altă zi”, conform CNN.

Liderul Hezbollah trăia ascuns din 2006 şi a apărut rareori în public. El a venit la cârma grupării armate în 1992 și a devenit cel mai puternic lider libanez. Hezbollah este cea mai influentă dintre formaţiunile „axei rezistenţei” promovate de Iran împotriva Israelului, reunind mişcarea palestiniană Hamas, rebelii Houthi din Yemen şi grupuri irakiene.

Hassan Nasrallah s-a născut la 31 august 1960, într-o familie modestă cu nouă copii, în fosta ”centură a sărăciei” care înconjura Beirutul. Familia sa este originară din satul Bazouriyeh, situat în sudul Libanului.

Pe când era adolescent, el a studiat teologia în oraşul sfânt Najaf, în Irak, însă a fost nevoit să plece în timpul valului represiunii antişiite a preşedintelui irakian de atunci, Saddam Hussein.

Revenit în Liban, el s-a angajat în mişcarea şiită Amal, care s-a scindat în timpul invaziei Israelului în Liban în vara lui 1982, şi a făcut parte din nucleul fondator al Hezbollah, îndfiinţat la îndemnul Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Căsătorit şi tatăl al cinci copii, Hassan Nasrallah vorbea fluent farsi. El purta turbanul negru al familiei Sayyed, descendenţii profetului Mahomed, de la care se reclama.

O viaţă în clandestinitate

Puternicul lider al Hezbollahului libanez trăia în clandestinitate de ani de zile. Nasrallah a apărut doar rareori în public de la izbucnirea războiului între mişcarea sa şi armata israeliană din vara lui 2006, iar locul reşedinţei sale era ţinut secret.

El primea însă vizitatori, inclusiv lideri si unor formaţiuni palestiniene aliate formaţiunii sale, care publicau imagini de la întâlniri.

Jurnaliştii şi personalităţile care l-au întâlnit spun că au fost conduse de Hezbollah în maşini cu perdele groase şi cu măsuri de securitate consolidate, într-un loc neidentificabil.

Hassan Nasrallah susţinea cu regularitate discursuri transmise în direct.

Din 1992, el a schimbat cu răbdare Hezbollahul, înarmat şi finanţat de Iran, într-o forţă politică de neocolit, reprezentată în Parlament şi Guvern.

În acelaşi timp, el a dezvoltat arsenalul formaţiiunii care, potrivit acestuia, constă în 100.000 de luptători şi dispune de armament puternic, inclusiv rachete de mare precizie.

Hezbollahul este singura formaţiune care şi-a păstrat armamentul la sfârşitul Războiului din Liban (1975-1990), în numele ”rezistenţei împotriva Israelului”, a cărui armată s-a retras treptat din Liban, iar în 2000 a evacuat sudul, după 22 de ani de ocupaţie.

De-a lungul firului confruntării între oamenii săi şi armata israeliană, Hassan Nasrallah şi-a consolidat statutul şi a câştigat respect prin moartea în 1997 a fiului său mai mare, Hadi, în luptă.

Războiul din vara lui 2006 cu Israelul, care a durat 33 de zile şi care s-a soldat cu moartea a 1 200 de libanezi, majoritatea civili, şi a 160 de israelieni, majoritatea militari, i-a permis să afişeze puterea mişcării sale, după ce combatanţii săi au ţinut piept armatei israeliene.

Hassan Nasrallah a proclamat la sfârşitul acestui război o ”victorie divină” şi a devenit un erou în lumea arabă.

Însă, în Liban, el şi-a pus în cap mai multe tabere, după ce partidul său a fost acuzat de implicare în asasinarea fostul premier Rafic Hariri în 2005, iar apoi după ce oamenii săi înarmaţi au preluat în mod brutal controlul asupra capitalei, în mai 2008.

Hassan Nasrallah şi-a sporit influenţa în Liban, dar şi în regiune.

În 2013, el a anunţat că intervenit militar în Siria vecină, în susţinerea regimului lui Bashar al-Assad, împotmolit într-un Război Civil declaşat de reprimarea în sânge a unei revolte populare în 2011, care a degenerat într-o insurecţie armată.

Bucurându-se de încrederea totală a liderilor iranieni, el a format şi susţinut mişcări apropiate Teheranului în regiune.

Hezbollahul este în prezent ”giuvaierul coroanei” aliaţilor Iranului în reginue, reuniţi în cadrul unei ”axe a rezistenţei” din care fac parte grupări armate din Irak, rebelii huthi din Yemen şi Hamasul palestinian.

De la începutul războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, Hassan Nasrallah a deschis un front în sudul Libanului, cu scopul de a-şi susţine aliatul palestinian, însă a încercat până acum să evite un război la scară mare cu Israelul.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Boala care pune pe jar tot mai mulți părinți: Au explodat cazurile de copii care suferă de această afecțiune în ultimii ani

PNL Suceava: În judeţ au fost strânse peste 90.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Nicolae Ciucă la prezidenţiale şi pentru lista liberală pentru Parlament: Dacă se transformă în voturi, PNL va redeveni forţa politică numărul unu în judeţ