Premierul susţine că n-a mai vânat de 7 ani, timp în care i-a ruginit şi arma. ”Am stat cu fiecare şurubel şi l-am curăţat”, a povestit liderul PSD. În 2017, Liviu Dragnea, la acea vreme lider PSD, posta o fotografie în care pescuia alături de premierul Sorin Grindeanu, în timp ce ”ecologistul” Marcel Ciolacu era la vâsle. Nu e singura imagine controversată în care apare Marcel Ciolacu. La finalul anilor 90, a participat la vânătoare alături de Omar Hayssam, om de afaceri sirian, apropiat de Ion Iliescu, condamnat ulterior la închisoare pentru infracţiuni economice şi terorism.
Cine era mai bun: Dragnea la pescuit sau Omar Hayssam la vânătoare? – Răspunsul lui Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, cine era mai bun: Dragnea la pescuit sau Omar Hayssam la vânătoare? ”Nici unul, nici altul”, a răspuns Ciolacu.
Ulterior, premierul a vorbit despre pasiunea sa pentru vănătoare. ”N-am mai vânat de 7 ani. Am o singură armă, foarte veche, am stat cu fiecare şurubel şi l-am curăţat. Pentru vânători, un ”Dublu Express”, o armă ieftină. Când mi-a venit controlul la arme, am văzut-o cât de ruginită e. Am pus ulei. O s-o trec la nepoţi, fiul meu nu are această pasiune, o să fie medic”, a povestit Marcel Ciolacu.
În martie 2017, Liviu Dragnea, pe atunci lider al PSD, posta pe Facebook o poză în care apărea la pescuit alături de Sorin Grindeanu şi de Marcel Ciolacu. „În acest sfârşit de săptămână, l-am învăţat pe Sorin să pescuiască. Marea ruptură între Parlament şi Guvern a avut loc: eu am prins 17 ştiuci şi el 9. Eu cred că e foarte bine pentru un începător care nu pusese niciodată mâna pe o lansetă! La vâsle, un ecologist: Marcel Ciolacu“, scria Dragnea pe Facebook.
De asemenea, Marcel Ciolacu apare şi într-o fotografie la vănătoare alături de Omar Hayssam, om de afaceri sirian, condamnat ulterior la închisoare pentru infracţiuni economice şi terorism. „Ştiţi când a fost făcută acea poză? Acum 25 de ani. Dacă mă pot întoarce la 30 de ani, o fac cu plăcere. Nu am avut nicio relaţie, am fost la o vânătoare la care a fost invitat şi Omar Hayssam şi dintr-o poză imensă, cum se face, când se termină vânătoarea, cu vânatul în faţă şi vânătorii în jur, s-a decupat”, spunea preşedintele PSD în luna august.