Ciolacu, despre conflictul dintre primarul general şi primarul Sectorului 4 pe tema pasajului Unirii: Mai are importanţă cine are dreptate? Am dat pe Netflix

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă că a renunţat să urmărească conflictul dintre primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, pe tema renovării planşeului pasajului Unirii, aflat în stare avansată de degradare. ”Am dat pe Netflix”, mărturiseşte liderul PSD, în acest context.

”Sper să terminăm cu pasajul de la Unirea, că momentan ne ocupăm să dărâmăm, să ne certăm, a pus gardul, ia gardul! Vă dau cuvântul meu de onoare că am schimbat, aseară, după ce am vorbit şi cu domnul Băluţă la telefon… Mai are importanţă cine are (dreptate – n.r.) când o ţară întreagă se uită cum primarul general se ceartă cu un primar de sector… Asta credeţi că îi interesează… Eu am dat pe Netflix şi am preferat să depăşesc”, a afirmat, miercuri seară, Marcel Ciolacu, în emisiunea ”Prietenii lui Ovidiu”.

 
El a spus că e posibil ca acest conflict să aibă legătură şi cu campania electorală, subliniind că i-a cerut primarului Sectorului 4 să lase justiţia să se pronunţe asupra acestui caz.

 
Săptămâna trecută, timp de mai multe ore, primarul general al Capitalei şi echipe ale Poliţiei Locale a Muncipiului Bucureşti s-au aflat într-un conflict cu reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 4 şi Poliţiei Locale Sector 4, acolo fiind prezente echipe ale Poliţiei Capitalei şi Jandarmeriei.
 
Scandalul a pornit de la şantierul deschis de Primăria Sectorului 4 pentru consolidarea planşeului peste râul Dâmboviţa, zona fiind îngrădită.
 
Nicuşor Dan a emis o dispoziţie pentru îndepărtarea gardurilor şi a utilajelor din zonă, prefectul Capitalei anunţând că va ataca actul administrativ.
 
Deşi în repetate rânduri Nicuşor Dan a cerut intervenţia Poliţiei, instituţia a transmis că este un litigiu civil care trebuie tranşat în instanţă, echipele de intervenţie fiind în zonă doar pentru ca scandalul să nu escaladeze. Ulterior, Daniel Băluţă a retras echipajele de Poliţie Locală şi cele de muncitori din zonă.

Marcel Ciolacu: Nu ştiu să fac covrigi şi nu am vândut niciodată covrigi

Liga Campionilor: Remize în confruntările Atalanta – Celtic şi Brest – Leverkusen