Ciolacu, despre solicitările Comisiei Europene privind preţurile la energie: România nu este obligată de către nimeni nu nimic Mie, Comisia Europeană nu mi-a cerut niciodată nimic anormal

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că România nu va fi obligată să elimine măsura de plafonare a tarifelor la energie electrică şi gaze naturale. „Mie, Comisia Europeană nu mi-a cerut niciodată nimic anormal”, spune primul ministru.

„România nu este obligată de către nimeni nu nimic. Comisia Europeană are un punct de vedere. Urmează să aibă discuţiile cu ministrul Energiei şi pe urmă, normal, va avea o discuţie şi cu primul ministru. Dar nu este obligată cu nimic România, decât să respectăm regulile de bun simţ.”, a afirmat Marcel Ciolacu sâmbătă, în contextul în care a fost întrebat despre faptul că România va trebui să elimine plafonarea preţurilor la energia electrică.

Primul ministru adaugă că oficialii de la Bruxelles nu i-au cerut „nimic anormal”.
„Mie, Comisia Europeană nu mi-a cerut niciodată nimic anormal, mi-a cerut să ne oprim să mai schimbăm legea pensiilor după bunul plac şi după cum ne trece prin minte, ori prin Guvern, ori prin Parlament, mi-a cerut să nu mai schimbăm legile salarizării pentru unii într-un fel, pentru alţii în alt fel, mi-au cerut să nu mai venim cu excepţii să se aleagă praful de competitivitatea mediului privat, ăsta e singurul lucru pe care mie mi l-a cerut Comisia”, a adăugat şeful Guvernului.

Comisia Europeană a decis să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere, pentru restricţionarea libertăţii participanţilor la piaţă de a-şi stabili preţurile angro ale energiei electrice şi gazelor, precum şi exportul de gaze, ceea ce ar putea avea impact asupra plafonării preţurilor.
Ministerul Energiei a anunţat că România a luat act de solicitările Comisiei Europene în ceea ce priveşte cadrul legislativ actual aferent sistemului energetic, precizând că procedura de infringement este într-o etapă incipientă, iar România a primit o scrisoare de punere în întârziere. Ministerul mai spune că schema de compensare şi plafonare va rămâne în vigoare în forma actuală, aşa cum prevede legea, cel puţin până la 1 aprilie 2025. Ministrul Sebastian Burduja afirmă că măsurile luate de România au avut ca scop protejarea populaţiei şi asigurarea securităţii energetice într-un context dificil, generat de criza energetică europeană.
”România a luat act de solicitările Comisiei Europene în ceea ce priveşte cadrul legislativ actual aferent sistemului energetic românesc. Schema de compensare şi plafonare va rămâne în vigoare în forma actuală, aşa cum prevede legea, cel puţin până la 1 aprilie 2025, iar pentru perioada următoare, România se va consulta îndeaproape inclusiv cu specialiştii Comisiei Europene, astfel încât să putem asigura un preţ cât mai accesibil şi competitiv la energie electrică şi gaze naturale pentru toţi românii şi mediul de afaceri”, precizează ministerul într-un comunicat.
 
 

 

Respingerea candidaturii lui Şoşoacă – PSD: CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare / Mesaj către colegii de coaliţie: Au ministrul Justiţiei, care trebuie să vegheze la apărarea ordinii de drept

Lovitură de teatru la CCR – A fost contestată și candidatura lui Marcel Ciolacu