Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă că a greşit atunci când a candidat pentru preşedinţia României. El spune că partidele care formează coaliţia au comis erori atunci când au lăsat „mize mici” să le despartă în momentele în care ar fi trebuit să fie unite.
”Am greşit, domnule Antonescu. Eu, când am candidat, am greşit. (…) Ar putea cei care au sucit lucrurile, trebuiau să vină cu francheţe şi să ne strângem cum ne-am strâns astăzi, la Suceava, şi să hotărâm dom-le, nu-i bine nici preşedintele PSD-ului să candideze, nici preşedintele PNL-ului. Este bine să găsim o a treia persoană, un om pe care să-l susţinem împreună. Pentru că de trei ani am ţinut în cea mai complicată etapă a României cu războaie, cu pandemii, cu crize economice, cu crize energetice, cu schimbări de paradigmă în toată lumea, cu schimbări de valori. De fapt, lumea se schimbă. Eu am greşit. Şi m-am uitat în discursuri, fiecare dintre noi încercăm acele momente pe care le-am ratat şi acele decizii greşite pe care le-am luat să vi le transferăm dumneavoastră. Cu alte cuvinte, fiecare din această sală de fapt face un apel la Crin Antonescu şi are o speranţă la Crin Antonescu”, a afirmat Marcel Ciolacu la o reuniune comună organizată de PSD şi PNL la Suceava. De altfel, Ciolacu a admis public faptul că cele două formaţiuni au comis erori în campania electorală de anul trecut. „Da, cu toţii am greşit. Dar cu toţii astăzi (…) am realizat greşelile făcute, am realizat, de fapt, mizele mici care ne-au despărţit în momentele cele mai importante în care trebuia să fim uniţi. Am uitat că fiecare dintre noi suntem trecători şi pe această lume, şi în aceste funcţii, şi în aceste partide. Este pentru prima oară când nu există acea falsitate, este pentru prima oară şi acest lucru suntem convinşi că se datorează respectului pe care îl avem cu toţii faţă de Crin Antonescu, este pentru prima oară când am venit fiecare în faţa celorlalţi şi am spus cu sinceritate cât de mult am greşit, cât de mult ne-am lăsat înşelaţi”, a mai spus Ciolacu în faţa membrilor PSD şi PNL reuniţi la Suceava. Premierul mai spune că cele două formaţiuni sunt creştine, care consideră că familia este într-un bărbat şi o femeie şi resping ideea de a se hrăni cu făină de greieri, iar aceste valori le unesc.