Ciolacu: Extindem cu cinci substanţe lista drogurilor şi precursorilor de droguri ce intră sub controlul naţional

Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, extinderea cu cinci substanţe a listei drogurilor şi precursorilor de droguri ce intră sub controlul naţional, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.

El l-a felicitat pe ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, pentru faptul că Poliţia „continuă să dea lovituri puternice” reţelelor de traficanţi. Totodată, a subliniat importanţa îngrijirii acordate victimelor consumului de droguri.

 

„Protejarea copiilor noştri de fenomenul consumului de droguri a devenit o prioritate naţională. Extindem lista drogurilor şi precursorilor de droguri ce intră sub controlul naţional cu cinci substanţe stupefiante şi psihotrope. În paralel, după cum am văzut cu toţii, Poliţia continuă să dea lovituri puternice reţelelor de traficanţi. Acesta este, de fapt, drumul pe care trebuie să mergem în continuare şi îl felicit pe domnul vicepremier. Evident, mai trebuie şi ca statul să înceapă să aibă grijă de victimele drogurilor şi să le redea acestora, majoritatea tineri, şansa unei vieţi normale”, a spus Ciolacu, în debutul şedinţei de guvern. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Guvernul aprobă o investiţie de 5 miliarde de euro pentru Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni

UPDATE – Ciolacu anunţă că fosta Vilă Regală Mamaia, monument istoric, va fi preluată în administrarea Ministerului Culturii, fiind alocate şi fondurile necesare