Ciolacu: În toată această perioadă, eu nu m-am schimbat. A fost, de fapt, pariul vieţii mele ca eu să nu mă schimb / Întrebat cum face PSD să nu repete greşelile trecutului: Puterea exemplului / Totdeauna PSD-ul a fost adultul din cameră

Candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Marcel Ciolacu, afirmă, într-un interviu televizat, că a luat măsuri pentru a nu ajunge să folosească puterea în mod ”distructiv şi nebenefic pentru ţară”. Întrebat cum face PSD să nu repete greşelile trecutului, Ciolacu a afirmat: ”Puterea exemplului”, adâugând că ”totdeauna PSD-ul a fost adultul din cameră”.

”Se vede că, în toată această perioadă, eu nu m-am schimbat. A fost, de fapt, pariul vieţii mele ca eu să nu mă schimb. În primul rând cei apropiaţi, nu trebuie să-ţi alegi oameni comozi. Mihai Tudose nu e un om comod, dimpotrivă, e un calvar să stai cu Mihai să discuţi anumite lucruri, Simonis, care e din garnitura nouă, Radu Moldovan, de la Bistriţa, mă sună -«Marcel, uite aia nu e bine, uite autorităţile au altă părere». Am văzut ce a însemnat ca alţi lideri să se înconjoare numai de «yesmani». În momentul ăla te duci în cap” , a afirmat Marcel Ciolacu într-un interviu pentru Antena 3.

El a mărturisit că, încă de la început, colegii de partid i se adresează cu apelativul ”Marcel”.

Preşedintele PSD a afirmat că a încercat să nu facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut politicieni înaintea sa.

Ciolacu susţine că discută cu foştii prim-miniştri ai României, indiferent de culoarea lor politică şi spune că, de asemenea, are discuţii cu toţi liderii politici din România.

Ciolacu a vorbit şi despre relaţia cu partidul pe care îl conduce.

Întrebat cum face ca PSD să nu repete greşelile din trecut, el a răspuns: ”Puterea exemplului”.

”În momentul în care tu eşti normal, în momentul în care nu impui lucruri, în momentul în care tu te sfătuieşti cu tot partidul, în momentul în care tu nu vii cu membrii tăi de familie să-i bagi în partid, când nu vii cu intervenţii pentru cineva, în momentul acela se schimbă regulile jocului. Normal, e un partid mare şi are un trecut şi bun, şi rău, dar am spus, indiferent de relele PSD, totdeauna PSD-ul a fost adultul din cameră, totdeauna PSD-ul a acţionat şi a intervenit profesionist în momentele complicate ale istoriei”, a argumentat liderul PSD.

 

Efecte neașteptate ale încălzirii globale: Două țări din Europa sunt nevoite să își modifice frontiera din cauza topirii ghețarilor

Nicuşor Dan, întrebat pe cine va susţine la Preşedinţie: O să ies chiar săptămâna asta cu o listă de lucruri pe care mi le doresc pentru Bucureşti, după care mă voi întâlni cu fiecare dintre candidaţii importanţi