Ciolacu, replică la anunţul PNL că rămâne la guvernare pentru a păzi PSD să nu fure alegerile: E o campanie electorală. Spuneţi-mi şi mie, cum le fur eu alegerile? / Astea au mers în 92, în 96 / Eu sunt Clotilde de la Sectorul 1, să fur cu sacii?

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, despre afirmaţiile liderilor PNL că rămân la guvernare pentru a păzi PSD să nu fure alegerile că este o campanie electorală, ca să fie elegat. El s-a întrebat cum le fură el alegerile, şi a precizat că astea au mers în 92, în 96, cu nu pot ei fura cât putem noi vota. ”Eu sunt Clotilde de la Sectorul 1, să fur cu sacii?”, s-a întrebat Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat despre decizia liberalilor de a rămâne la guvernare până la alegeri doar pentru a păzi Partidul Social-Democrat să nu fure alegerile. ”Spuneţi-mi mie cum le fur eu alegerile. Spuneţi-mi şi mie, vă rog, e frumos. Suntem în anul 2024. (..) E o campanie electorală, să fiu elegat. Spuneţi-mi şi mie, cum fură un partid alegeri? Cum fură Ciolacu alegerile?”, a spus premierul. ”Nu are rost să răspund, pentru că suntem în campanie. Astea au mers în 92, în 96, nu pot ei fura cât putem noi vota. Oameni buni, suntem o democraţie consolidată. Cum să furi alegerile? Furi cum? Eu sunt Clotilde de la Sectorul 1, să fur cu sacii? Acolo am văzut cum s-a făcut, cu sacii”, a mai arătat Marcel Ciolacu. Întrebat dacă mai poate fi refăcută coaliţia, în urma acestor acuzaţii, Ciolacu a spus: ”N-aţi vrea să lăsăm românii să ne răspundă ei prim vot, decât să răspund eu?”

Ciolacu anunţă că PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Nelu Tătaru: N-a mai fost nicio excepţie de foarte mulţi ani. Cred că, în sfârşit, au înţeles că Parlamentul nu este pentru imunitate pentru fapte penale, ci pentru declaraţii politice

Marcel Ciolacu: Mai mult de un milion de cetăţeni români au ales Spania ca a doua casă. Sperăm că Acordul bilateral cu privire la dubla cetăţenie, un deziderat important al comunităţii româneşti din Spania, va fi semnat cât mai curând