Paris – Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Statul are obligaţia de a crea oportunităţi pentru ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă în ţară, întrucât a avut o abordare greşită în legătură cu politicile de dezvoltare, a susţinut, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa, care a avut loc la Centrul Ortodox de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloaie” din Paris.
Premierul, care efectuează o vizită de lucru în Franţa, a fost întâmpinat de Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Iosif, care i-a prezentat centrul ortodox.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
„E unul din momentele în care simţi că ai făcut un lucru împlinit. (…) Cumva el păleşte, de fiecare dată când eu, personal, mă adresez şi stau în faţa românilor (din diaspora – n.r.), de fapt a familiilor noastre plecate din România. Cumva păleşte acest sentiment de împlinire în faţa unui sentiment de vină, pentru că, până la urmă, reprezint statul român în vremelnica funcţie de prim-ministru. (…) Eu mi-aş dori ca dumneavoastră să veniţi în România înapoi, pentru că, de fapt, reprezentanţi plusvaloarea României. Ştiu sumele pe care întreaga diasporă le trimite ca să-şi ţină familiile acasă, ele sunt unele foarte mari, peste 6 miliarde de euro, dar, dacă gândim concret, ne dăm seama că, dacă dumneavoastră vă permiteţi să trimiteţi aceste sume acasă, câtă plusvaloare creaţi în alte ţări şi nu în România în acest moment şi, mai ales că suntem într-un loc sfânt, e un sentiment de vină”, a afirmat Ciolacu.
Potrivit acestuia, autorităţile de la Bucureşti trebuie să recunoască vina pe care statul român a avut-o în legătură cu politicile de dezvoltare a ţării.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
„Trebuie să recunoaştem vina pe care statul român a avut-o, abordarea greşită, faptul că ne-am complăcut în a nu dezvolta România. (…) Am reuşit, totuşi, într-o perioadă de trei ani, să declanşăm foarte multe investiţii, veniturile, între timp, s-au mărit şi în România, sunt pentru multe meserii aproape echivalente ca cele din Franţa, din Marea Britanie, din Italia. Avem restanţa pe infrastructura de Sănătate, pe Educaţie, infrastructura cu care v-aţi obişnuit din Franţa sau din Marea Britanie, din Italia sau din Germania, e normal că doriţi mai mult pentru copiii şi pentru familiile dumneavoastră. Statul român trebuie să creeze oportunităţi. Fiindcă trăim într-o Europă unită, încercată acum şi printr-un război, statul român are obligaţia de a crea oportunităţi şi deciziile le luăm fiecare dintre noi. (…) Cumva, ne-a lipsit coerenţa, ne-a lipsit un plan de ţară şi ne-au lipsit priorităţi. Este cazul, eu sper şi sunt ferm convins că dumneavoastră, românii, veţi şti să împărţiţi puterea şi să o aşezaţi astfel încât să avem în continuare o stabilitate politică şi să putem continua acest trend accelerat”, a susţinut prim-ministrul.
El a adăugat că nu poate de unul singur să găsească soluţiile pentru reîntoarcerea acasă a românilor.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
„Nu am venit aici în campanie electorală şi, credeţi-mă, chiar am un sentiment de vină de fiecare dată când mă aflu în diaspora. Cred că numai muncind împreună şi construind împreună vom putea cu toţii să depăşim acest moment delicat, e greu de acceptat, când pleacă aproape 6 milioane de români. (…) Nu le poate găsi un partid sau un Guvern în integralitatea sa de unul singur, aceste soluţii nu pot fi găsite decât comunicând. Şi eu înţeleg că acest rol de liant, în acest moment, şi l-a asumat Biserica Ortodoxă Română, ceea ce este cel mai important lucru”, a transmis Ciolacu.
IPS Iosif i-a înmânat şefului Executivului distincţia Crucea Mitropolitană a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale şi i-a mulţumit pentru sprijinul guvernamental acordat pentru dezvoltarea unor proiecte sociale şi educaţionale în folosul comunităţii de români din Franţa.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
El a menţionat etapele dezvoltării, vreme de 15 ani, a Centrului Ortodox de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloaie”, cu sprijinul Guvernului prin Departamentul Românilor de Pretutindeni.
„Proiectul al doilea, foarte important, pe care-l punem în mişcare acum, cu şcoala de la Paris, o şcoală pentru copii şi tineri pe care o vom începe tot cu sprijinul Guvernului României, pentru că aţi ajutat şi Parisul şi Roma, acum câteva săptămâni. Vă mulţumim”, a afirmat mitropolitul.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Alături de premier la eveniment s-au aflat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. AGERPRES/(A – editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO