Ciolacu: Tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine; ne dorim implementarea învăţământului dual

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine, iar pentru a îndrepta acest lucru trebuie implementat învăţământul dual.
 

„Mi-a trimis Cătălin (Manea – n.r.) să citesc programul ‘Romi pentru România 2024-2034’. Vreau să vă spun, nu este aproape nicio diferenţă între programul meu prezidenţial şi programul dumneavoastră. Nu a fost nicio colaborare între noi, nici eu nu v-am copiat pe dumneavoastră, nici dumneavoastră pe mine. Asta înseamnă că de fapt simţim la fel, ne dorim acelaşi lucru, ne dorim învăţământ dual implementat pentru tinerii noştri. Pentru că tinerii noştri, copiii noştri, nepoţii noştri, pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine”, a spus Ciolacu la Adunarea Generală a Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România de la Sala Palatului.

El a adăugat că uneori tinerii români pleacă să-şi „împlinească un vis” şi constată că ajung într-o ţară străină, unde trebuie să muncească mai mult decât ceilalţi „pentru că ei nu ştiu o meserie”.

„Ei vin dintr-un sistem în care am lâncezit, într-un sistem, cu toate că am făcut paşi imenşi, nu am investit cât ar fi trebuit în învăţământul dual. Învăţământul dual în acest moment, am modificat toată legislaţia, poate fi continuat până la universitate, în funcţie de fiecare tânăr, cât îşi doreşte de mult. Cel mai important pentru noi să lăsăm în urma noastră este ca tinerii să fie bine plătiţi şi bine ancoraţi în realităţile economice şi în societate. Acesta este cel mai important proiect care trebuie să ne unească. Vreau să vă rog un lucru foarte mult, în primul rând dumneavoastră să fiţi uniţi, dumneavoastră să fiţi uniţi lângă preşedintele dumneavoastră şi împreună să fim uniţi nu pentru un lider politic, să fim uniţi pentru România şi pentru români”, a conchis Marcel Ciolacu. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Sursa: www.agerpres.ro

Prezidenţiale2024/ BEC: Avangarde şi CIRA – acreditate să facă sondaje la ieşirea de la urne

CCIR: INDAGRA nu e o piaţă rurală; este o platformă pentru cei din industrie, care caută inovaţie, soluţii tehnologice şi dezvoltare profesională