Primarul Capitalei, liderul liberal Ciprian Ciucu comentează, vineri, atacurile la premierul Bolojan, apreciindu-le drept ”un spectacol grotesc, dezgustător”. El spune despre contestatarii lui Bolojan că ”au semnat cu bună ştiinţă un protocol de guvernare, cu gândul de boicota guvernarea imediat ce măsurile grele pentru populaţie vor fi fost luate şi apoi au amânat şi au compromis orice reformă care ar fi luat din privilegiile lor. În plus, primarul mai afirmă că liberalii trebuie să fie lângă Ilie Bolojan.
”Un spectacol grotesc, dezgustător. În urmă cu jumătate de an nu se înghesuia nimeni să preia funcţia de prim-ministru. Nu ştiau cum să se facă că plouă şi căutau tehnocraţi pe care să-i bage la înaintare. Şi nici pe aceia nu-i găseau! Marii bărbaţi politici! Marii asumaţi de astăzi! Marii critici! Au semnat cu bună ştiinţă un protocol de guvernare, cât de cât reformist, dar cu gândul de boicota guvernarea imediat ce măsurile grele pentru populaţie vor fi fost luate. Şi apoi au amânat şi au compromis orice reformă care ar fi luat din privilegiile lor”, spune Ciprian Ciucu pe Facebook.
El arată că ”avem o ţară devalizată, avem oraşe devalizate, avem companii de stat, naţionale şi municipale devalizate, de către cei cu privilegii”.
”Este perfid “natarivul” împins de ei cum că Bolojan este împotriva poporului, împotriva oamenilor! De fapt ei sunt! Bolojan şi-a asumat măsurile necesare pentru ca ţara noastră să rămână pe linia de plutire! Cu promisiunea sub semnatura de pe protocol că vor urma şi sistemele publice, şi administraţia, şi companiile municipale şi specialii. Ţara specialilor! Politica, comunicarea publică este estăzi doar despre “narative”. Si despre bani: cine are mai mulţi bani să “împingă narative”! Oamenii uită, despre politică memoria oamenilor este scurtă! Şi contează doar narativul”, precizează Ciucu, arătând că este cu totul nedrept.
Primarul Capitalei mai arată că ”Ilie Bolojan este tocat zi de zi în media, dar numeni nu mai spune că dacă toate măsurile agreate ar fi fost luate anul trecut, INCLUSIV TĂIEREA PRIVILEGIILOR, acum ţara ar fi fost mult mai bine”.
”Au lăsat să treacă doar măsurile care au afectat populaţia după care au blocat reformele necesare după care a început subminarea credibilităţii singurului om asumant şi suficient de curajos încât să facă ce trebuie după dezastrul bugetar lăsat TOT DE EI! Repetenţii dau lecţii. Iar cei obscen de bogaţi din afaceri cu statul şi in privilegii îl caută la ceasul de la mână”, subliniază Ciucu.
Primarul Capitalei apreciază că liberalii trebuie să fie lângă premierul Bolojan.
”Nu uitaţi, doar ţineţi minte! Liberalii trebuie să fie lângă Ilie Bolojan. În noiembrie 2024 a salvat partidul de la un dezastru cu o cifră! Şi-a pus credibilitatea în joc şi a dat apoi românilor o speranţă! Unii uită sau se fac că uită! Fără Bolojan, acum era adio alianţă de guvernare! Pentru că da, deja este un tipar, venim mereu după populiştii de stânga să reparăm dezastrul lăsat de ei. Şi în tot acest timp, Ilie Bolojan a tăcut. Nu le-a răspuns infamiilor lor. Cu o abnegaţie demnă de Adenauer…”, consideră Ciprian Ciucu.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, vineri, că intrarea României în recesiune tehnică este ”o ruşine pentru întreaga Coaliţie”, PSD având partea sa de vină. ”Este timpul să oprim acest tăvălug al deciziilor economice stupide”, afirmă liderul social-democraţilor, acuzând că vinovatul principal pentru această situaţie este ”încăpăţânarea dusă la absurd, rezistenţa acerbă la orice argument raţional obsesia permanentă pentru imagine şi calculele personale”, aluzie la premierul Ilie Bolojan.
La rândul lui, fostul premier social-democrat Marcel Ciolacu acuză că datele economice aferente anului 2024 ar fi fost modificate, pentru a transforma creşterea economică în recesiune, susţinând că măsura ar avea scopul de a estompa ”dezastrul economic” din mandatul premierului Ilie Bolojan.