Ciprian Ciucu: Primăria Capitalei, în acest moment, are undeva la 1.272 de posturi, deci, un număr foarte, foarte mare de angajaţi. Această primărie nu a mai fost reorganizată, pe bune / 722 de posturi vor fi desfinţate, 400 de salariaţi vor pleca

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, că Primăria Capitalei, în acest moment, are undeva la 1.272 de posturi, deci, un număr foarte, foarte mare de angajaţi şi această primărie nu a mai fost reorganizată, pe bune. Potrivit primarului, 722 de posturi vor fi desfinţate, iar un număr de salariaţi, 400, nu se vor mai regăsi în schemele de personal. El a mai spus că este doar un prim set de măsuri.

Primarul Capitalei a anunţat într-o conferinţă de presă un prim set de reorganizări urmate de reforme pe care intenţionează să le deruleze la Primăria Capitalei.
”Primăria Capitalei, în acest moment, are undeva la 1.272 de posturi, deci, un număr foarte, foarte mare de angajaţi, raportat la nevoile reale. Această primărie nu a mai fost reorganizată, pe bune, în sensul că avem la bază analize funcţionale care să corespundă nevoilor actuale, de foarte mult timp. Este adevărat că s-au mai schimbat organigrame, dar ele s-au făcut pentru a face loc unuia sau altuia, pe diferite posturi de-a lungul timpului. S-au făcut în funcţie de oameni şi nu în funcţie de nevoile instituţiei noastre. De aceea, am luat această decizie de a reorganiza primăria, dar nu doar de aceea, ci şi pentru că avem şi o bază legală care ne obligă să facem acest lucru”, a spus primarul. 
Ciprian Ciucu a menţionat că, potrivit OUG 7 din 2026, sunt efectiv obligaţi, şi este normal să fie aşa, ca până la 12 aprilie, să taie undeva la 30% din posturi, dintre care 20% să fie ocupate.
”Dacă nu am face acest lucru, Primăria Bucureşti nu ar mai primi, ca oricare altă instituţie din ţară, cotele de la guvern. Deci este o obligaţie legală să facem acest lucru. Suplimentar trebuie să punem în aplicare şi Legea 296 din 2023, care prevede tăieri la 10% din posturi şi comasarea instituţiilor publice care au mai puţine de posturi. În Primăria Capitalei nu s-a făcut această reorganizare impusă de către Legea 296 pe 2023, dar evident suntem nevoiţi să o punem şi pe aceasta în aplicare”, a explicat edilul. 
Ciucu a anunţat că sunt 3 seturi de instituţii care vor intra în această reorganizare.
”Avem Primăria Capitalei şi aici undeva la 170 de salariaţi îşi vor încita raportul de muncă. Cei care vor rămâne, evident, conform legii, vor fi supuşi unui proces de testare. Adică va fi un concurs şi cine va câştiga concursul va rămâne pe post. Altă categorie de instituţii este dată de instituţii de cultură. Aici vom comasa nu mai puţin de şapte instituţii care au diferite programe, unele dintre ele, valoroase, intenţionăm să le păstrăm. Care este problema? Problema este că sunt foarte multe care fac acelaşi lucru, de foarte multe ori, adică nu avem o analiză de coerenţă şi programele lor nu au cu adevărat un impact semnificativ, nici măcar nu sunt cunoscute de populaţie”, a mai afirmat primarul.
Potrivit lui Ciprian Ciucu, ideea este să eficientizeze, adică să existe programe culturale şi evenimente, dar cu costuri acceptabile.
”Aceste instituţii închiriază de foarte multe ori spaţii, deci consumă bani pe spaţii, în timp ce Primăria Municipiului Bucureşti are să le pună la dispoziţie spaţii, prin Administraţia Fondului Imobiliar. Deci ideea este de a coerentiza, de a nu se mai suprapune activităţile şi de a veni cu programe culturale cu un adevărat impact”, a menţionat primaru, el arătând că se înfiinţează o nouă structură care preia aceste instituţii. 
”Am vorbit deja cu o parte din directorii acestor instituţii şi i-am rugat ca cele mai importante, 40-50% din programe, cele care au impact, să rămână. Acum, aceste instituţii totalizează 267 de posturi şi vor rămâne cu 155 de posture”, a adăugat Ciucu.
 El a mai anunţat că sunt 3 instituţii care în această etapă intră în reorganizare şi în comasare: ALPAB, administraţia lacuri-parcuri Agrement Bucureşti, cea care îngrijeşte parcurile, Centrul de protecţie a plantelor, o instituţie care şi-a ca pierdut substanţa şi nu mai are un impact real, şi Administraţia cimitielor.
”De ce am luat această măsură? De când am venit primar general şi merg foarte mult prin oraş şi încercăm să rezolvăm diferite lucruri, îmi dau seama că ALPAB este focalizat foarte mult pe parcuri, Centrul de protecţie a plantelor nu este foarte clar ceea ce face, Administraţia Cimitielor este o administraţie care are muncitori care derulează activităţi relativ similare cu cele ale ALPAB, dar este o instituţie care, în mod cumva neaşteptat, în loc să aducă nişte venituri la municipalitate, este subvenţionată cu câteva zici de milioane de lei pe an”, a spus Ciucu. 
Primarul Capitalei a mai spus că nu avem un ADP şi, ca primar de sector, îi era foarte la îndemână să aibă un ADP care să pună spaţiul public dincolo de cimitire şi parcuri, la punct. 
”Avem nevoie de acest ADP Bucureşti, care îşi va asuma mai mult decât parcuri, cimitire şi protecţia plantelor, deci îşi va asuma proiecte de regenerare urbană. În momentul de faţă avem 771 de posturi şi vor rămâne 511 posturi”, a spus Ciucu. 
Primarul a subliniat că vor avea organigrame comprimate şi mult mai eficiente, bazate pe nevoi reale şi se desfinţează servicii care nu mai au obiect de activitate şi nu mai corespund nevoilor actuale. 
”Este prima reorganizare semnificativă care se întâmplă în primăria Capitalei, după foarte mult timp. Per total, vorbim despre 722 de posturi care vor fi desfinţate, iar un număr de salariaţi care vor intra în concursuri şi în testări şi care nu se vor mai regăsi la final pe schemele de personal, aproximativ 400 de salariaţi”, a anunţat primarul Capitalei. 
Ciucu a mai afirmat că vor urma reorganizări şi în celelalte subordonate.
”Primăria Municipalului Bucureşti, aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, folosind o metaforă, este un monstru administrativ. Adică primarul general şi Consiliul general au un subordonare undeva la 71 de instituţii. Nu ai timp să-i vezi de două ori pe an pe toţi şefii acestor instituţii. Avem nevoie de eficientizare, avem nevoie de evaluarea activităţii lor, să-mi prezinte viziunea lor, să le prezint viziunea mea, să le compatibilizăm, să putem să evaluăm activitatea. Dar acest hăţiş uriaş administrativ nu este efectiv funcţional. De aceea, vorbim doar de un prim set de măsuri şi Consiliu general a cerut reorganizări semnificative şi astăzi vin cu o reorganizare semnificativă în ceea ce priveşte aparatul Primăriei generale şi în ceea ce priveşte zece dintre subordonatele pe care le avem. Nu este suficient şi vom merge mai departe, dar vă daţi seama, este o muncă susţinută pe care trebuie să o facem”, a concluzionat Ciucu. 

viewscnt

Ciprian Ciucu: STB este extrem de ineficientă. Are un număr foarte mare de angajaţi şi am cerut să scadă din cheltuieli şi din costuri / Către CA: Luaţi deciziile pentru care sunteţi acolo şi sunteţi plătiţi. Dacă nu, plecaţi. Toţi

DOCUMENTAR: 35 de ani de la semnarea Tratatului de la Asuncion, fondarea MERCOSUR (26 martie)