Ciprian Ciucu reclamă procedura greoaie pentru îndepărtarea graffiti: Dau senzaţia de spaţiu public degradat, abadonat / Trăim în ipocrizie: acele legi care ar trebui să ne protejeze patrimonioul sunt cele care au dus la dezastrul vizual

Primarul general al Capitalei, Cuprian Ciucu, afirmă că-şi dorete să cureţe oraşul de graffiti, dar reclamă că procedura este greoaie şi descurajează proprietarii. Grafitti, însă, ”dau senzaţia de spaţiu public degradat, abadonat”, care înepărtează investitorii din zonele respective. Ciucu a întocmit un regulament şi orgenizează o dezbatere publică, cu ministrul Culturii, parlamentari şi asociaţii pentru a găsi o soluţie.

Primăria Bucureşti anunţă, luni, că primarul general Ciprian Ciucu a iniţiat un regulament pentru a scăpa oraşul de grafitti, acesta urmând a fi dezbătut luni, de la ora 11.00.

”Va participa Ministrul Culturii, dl. Andras Isvan, am invitat primarii Sectoarelor, parlamentari din comisiile de cultură şi, mai ales, asociaţiile de profil, cele care luptă pentru prezervarea patrimoniului nostru construit. Am iniţiat un regulament prin care Primăria Capitalei să poată începe îndepărtarea sistematică a graffiti/tagging de pe cădiri, dar, vai, procedura este extrem de greoaie, are nevoie de avize, autorizaţii şi proiecte de intervenţie semnate de arhitecţi. În alte ţări se intervine în 24/48 de ore pentru descurajare şi zădărnicire”, a transmis Ciprian Ciucu.

Acesta susţine că se trăieşte în ipocrizie: ”Exact acele legi care ar trebui să ne protejeze patrimonioul construit sunt cele care au dus la dezastrul vizual cu care ne confruntăm astăzi”.

”De exemplu, dacă am vrea să curăţăm un gard al unei clădiri oarecare din zona protejată, şi nu avem proiect, avize şi autorizaţii, poliţia îţi face dosar penal. Că eşti persoană fizică sau primar, nu contrează! Este absurd! Persoanele private sunt descurajate să îşi cureţe propriile clădiri. Legiuitorul şi dat seama la un moment dat că vandalismul ne costă milioane şi milioane de lei. Igenizarea, reparaţiile costă mult. Problema este cât se poate de serioasă. Şi a încadrat vandalismul în zona penală. Dar degeaba, 99% dacă nu chiar 100% dintre cazurile de vandalism sunt tolerate de către judecători şi nimeni nu păţeşte absolut nimic. Nu există nicio consecinţă”, a mai transmis Ciucu.

Potrivit primarului general, ”graffiti/tagging-ul dau senzaţia de spaţiu public degradat, abadonat”: ”Acesta atrage mizerie şi sărăcie. O zonă degradată nu mai atrage afaceri, afaceri care ar putea investi în clădirile care să fie introduse în circuitul economic ca hoteluri-butic, restaurante etc”.

”Astăzi voi cere celor prezenţi o soluţie! Ministerul Culturii, Parlamentul, sistemul de justiţie, cu toţii au un rol important să dezlege mâinile primarilor şi să ne lase să facem treabă”, a mai declarat edilul Capitalei.

viewscnt

TAROM, printre companiile aeriene punctuale din Europa în privinţa orarului de zbor/ Mai mult de 82% din zborurile operate în 2025 au decolat la timp şi doar 0,2% au avut întârzieri de peste trei ore

Pilotul şi copilotul au murit în urma incidentului de pe aeroportul LaGuardia din New York, unde un avion s-a ciocnit cu o maşină de pompieri. Zeci de persoane sunt rănite, potrivit NBC News