Senatul, în calitatea sa de cameră decizională, a stabilit că pensiile militare se vor majora ori de câte ori va crește solda ori salariul militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din penitenciare. Proiectul inițiat de PNL prevede că măsura nu se aplică și pensionarilor militari care ocupă funcții în Guvern sau Parlament.
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri.
Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat a avizat favorabil, cu amendamente, raportul pentru modificarea Legii pensiilor militare.
Membru al comisiei de apărare, Ciprian Pandea declară că inechitățile existente acum la pensiile militarilor vor fi astfel eliminate. „Partidul Națíonal Liberal a insistat pentru ca această problemă să fie rezolvată acum, nu să fie lăsată în sarcina viitorului Parlament. Consider că niciun partid nu are monopolul protecției sociale în România, important este ca toate partidele să dorească și să susțină cu onestitate îndreptarea unor nedreptăți aflate încă în legislație”.
Senatorul PNL mai spune că prin corectarea legii se va face dreptate pensionarilor militari iar partidele politice nu ar trebui să încerce să folosească în scop electoral această măsură. „Eliminarea inechităților la pensiile militarilor este o victorie a bunului simț, deoarece prin această reglementare se aduc la același nivel pensiile celor care au lucrat în aceleași condiții în sistemul național de apărare”.
Legea merge la promulgare, iar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, Casa de pensii sectorială va actualiza toate pensiile militare și, în cazul în care valoarea rezultată va fi mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menține suma pe care pensionarii o primesc în prezent.