Ciprian Pandea: Vom susține, în continuare, proiectele pentru Călărași, din Parlamentul României!

Lista PNL pentru Camera Deputaților este deschisă de președintele organizației județene, Ciprian Pandea, în prezent senator, cunoscut pentru implicarea sa în dezvoltarea județului și pentru susținerea proiectelor locale.

La Senat lista este deschisă de actualul deputat Emil Dumitru, un promotor al politicilor agricole și de dezvoltare rurală.

Președintele PNL Călărași, Ciprian Pandea spune că lista este formată exclusiv din călărășeni și este convins că propunerile și proiectele echipei pe care o conduce vor primi votul cetățenilor din județul Călărași.

„Venim cu o echipă competentă, avem primari, avem oameni de afaceri, avem persoane care au demonstrat din punct de vedere profesional și sperăm ca pe 1 decembrie să obținem votul cât mai multor călărășeni”, spune Ciprian Pandea.

În actualul mandat de senator, Ciprian Pandea a deținut mai multe funcții, precum cea de chestor al Senatului, președinte al Comisiei de transporturi și infrastructură, membru al Comisiei de apărare, al Comisiei de buget, al Comisiei de agricultură, dar și al Comisiei de administrație publică. Activitatea parlamentară s-a materializat în inițierea și promovarea unui număr important de proiecte legislative.

„ Sunt peste 100 de propuneri legislative care au devenit lege și peste 200 de propuneri realizate împreună cu Emil Dumitru. Am demonstrat prin scorul pe care l-am obținut, inclusiv la alegerile locale, că am fost alături de comunitățile din Călărași și cu siguranță în mandatul viitor sper să continuăm la fel de bine munca pe care trebuie să o facem în Parlamentul României”, declară Ciprian Pandea.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Ciolacu le-a cerut membrilor Guvernului să se regrupeze: ‘Prioritatea în următoarele două luni este să salvăm toți banii din PNRR’

‘Nu voi începe al Treilea Război Mondial pentru tine’: A murit ‘Prințul Întunericului’, generalul care a refuzat să asculte de NATO