Cipru va acorda prioritate aderării Moldovei la UE, odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului European de la 1 ianuarie

Cererea Moldovei de aderare la Uniunea Europeană va fi o prioritate pentru Cipru atunci când va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului European, de la 1 ianuarie, a declarat vineri preşedintele Nikos Christodoulides, promiţând să promoveze progrese tangibile în lunile următoare, relatează Reuters.

„Vom face tot posibilul în următoarele şase luni pentru a obţine rezultate substanţiale şi pozitive, care vor apropia Moldova de obiectivul nostru comun, aderarea la UE”, a declarat Christodoulides după o întâlnire cu preşedinta Moldovei, Maia Sandu, care se află într-o vizită oficială la Nicosia.

Moldova a depus cererea de aderare la UE în 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, şi îşi propune să adere până în 2030.

O pro-europeană convinsă, Maia Sandu a denunţat războiul Rusiei în Ucraina şi a acuzat Moscova că încearcă să destabilizeze Moldova. Rusia neagă acuzaţia, dar continuă să aibă aproape săptămânal luări de poziţie ostile conducerii de la Chişinău.

„Pentru noi, aderarea la UE nu este doar un obiectiv strategic, ci este cel mai important proiect naţional de la independenţa noastră”, a declarat Maia Sandu. „Este o strategie de supravieţuire, în timp ce un agresor continuă să ne ameninţe suveranitatea”, a explicat ea într-o aluzie clară la Rusia.

Continuarea procesului de extindere ar consolida frontiera estică a UE şi ar întări securitatea Ucrainei, a pledat Sandu. „Şi împiedică actorii răuvoitori să exploateze ciclurile noastre electorale pentru a readuce Moldova în orbita Moscovei”, a adăugat ea.

Partidul pro-european Acţiune şi Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu a obţinut o victorie răsunătoare asupra rivalului său pro-rus în alegerile parlamentare cruciale din septembrie.

Guvernul şi partenerii săi din UE au acuzat Moscova că a încercat să influenţeze votul. Kremlinul a negat acuzaţiile de amestec şi a acuzat autorităţile moldovene că au împiedicat mulţi dintre cetăţenii săi care trăiesc în Rusia să voteze, punând la dispoziţie doar două secţii de votare pentru marea diasporă.

O evaluare a UE din noiembrie a lăudat progresele înregistrate de Moldova în ceea ce priveşte reformele necesare pentru aderarea la blocul comunitar.

Aderarea Moldovei la UE este luată în considerare în tandem cu cea a Ucrainei. Potrivit , planul de pace revizuit al administraţiei Trump propune aderarea Ucrainei la UE până în 2027.

Sanie: Sportivii ruşi plănuiesc să concureze la Lake Placid săptămâna viitoare. Ucrainenii consideră că acest lucru nu ar trebui permis

UPDATE – A treia seară de proteste în mai multe locuri din ţară, după documentarul Recorder – Se cere demiterea Liei Savonea: ”Afară, afară, eşti mult prea specială” / ”Justiţie, nu corupţie” / Protestatarii cer demisia lui Cătălin Predoiu – VIDEO