Circulaţie feroviară întreruptă între Braşov şi Sighişoara din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată. Patru trenuri staţionate

Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri între Braşov şi Sighişoara din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată. Patru trenuri staţionează pe traseu.

”Astăzi, 08 aprilie 2026, circulaţia feroviară este întreruptă temporar între haltele Augustin – Racoş (de pe secţia Braşov- Sighişoara), din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată, fapt care a generat întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact.„, anunţ CFR Călători,

Până la remedierea situaţiei de către echipa de intervenţie CFR SA, următoarele trenuri staţionază:  IR 531 Bucureşti Nord – Cluj Napoca; 16021 Bucureşti Nord – Timişoara Nord; IR 1734 Cluj Napoca – Bucureşti Nord; R 3503 Braşov -Mediaş.

”Circulaţia în zona afectată se desfăşoară în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii privind intervenţia aflată în desfăşurare, pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare, compania care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, precizează compania.

În funcţie de momentul redeschiderii, este posibil să apară decalări de orare şi în circulaţia altor trenuri de pe secţia Braşov – Sighişoara.

viewscnt

Fotbal: Naţionalele feminine vor ţine un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu

Buzoianu: În câteva zile, venim cu un pachet comun de modificări a legislației referitoare la balastiere