Circulaţie în sistem pendulă pe Magistrala 1, din cauza unei şine rupte la Obor; reparaţia se va face la noapte

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pendulă între staţiile Gara de Nord 1 şi Obor, Dristor 2 şi Iancului, din cauza unei şine rupte la staţia Obor.

„La staţia Obor s-a descoperit o şină ruptă, în timpul circulaţiei trenurilor de călători. S-a decis să se facă un sistem de circulaţie provizoriu, în sensul că se face de la Dristor 2 la Piaţa Iancului pendulă, iar trenurile care trebuiau să întoarcă la Dristor în circulaţie normală întorc la Piaţa Iancului. Este o şină ruptă, nu ştiu cam ce vechime are şina respectivă, dar, fiind foarte aproape de şina a treia, iar staţia Obor este o staţie cu peroane laterale ceea ce implică şina a treia pentru ambele fire de circulaţie pe mijlocul staţiilor, pentru a elimina riscul de accidentare prin electrocutare a persoanelor care trebuie să intervină, s-a hotărât să se facă această intervenţie la noapte”, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.

Întrebat dacă această situaţie va persista pe toată durata zilei de luni, Marian Artimon a răspuns: „La momentul acesta există riscul electrocutării şi, ca să scoţi şina a treia de sub tensiune, trebuie să blochezi staţia Obor şi circulaţia de la Obor spre Dristor 2 şi atunci s-a ales această variantă, care are mai puţină afectare a circulaţiei şi putem să transportăm în siguranţă călătorii. Până în prezent asta s-a hotărât: să se circule în sistem pendulă Dristor 2 – Iancului şi la Iancului să se transbordeze călătorii pe trenurile care se întorc spre Ştefan cel Mare – Gara de Nord – Eroilor”.

„Ne cerem scuze, nu este vina personalului pentru că a cedat această şină. Are şi ea o vechime, o portanţă depăşită”, a adăugat liderul de sindicat.

Metrorex a anunţat doar că luni, începând cu ora 10:00, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pendulă între staţiile Gara de Nord 1 şi Obor, Dristor 2 şi Iancului.

„Călătorii sunt informaţi prin intermediul instalaţiilor de sonorizare din staţii şi trenuri şi pe website-ul www.metrorex.ro. În acest timp, echipele specializate Metrorex fac verificări tehnice la calea de rulare în zona staţiei Obor, ca urmare a sesizării de către personalul de conducere tren a unui zgomot suspect. După finalizarea intervenţiei, circulaţia va fi reluată normal. Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi vom reveni cu detalii la reluarea normală a circulaţiei”, se arată într-un comunicat remis mass-media luni la prânz. AGERPRES/(AS – autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: www.agerpres.ro

România, printre ţările cu cele mai mici salarii minime brute pe economie din UE (Monitorul Social)

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a preluat proiectul autostrăzii A13 Braşov-Bacău