Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, spune că nu a mai vorbit cu Cătălin Drulă după alegerile pentru Bucureşti, dar nici nu a rupt prietenia cu fostul lider USR. ”Eu sunt genul ăla mai fraier, în sensul că iert repede. M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie”, a spus Ciprian Ciucu, la Prima TV. În campanie, candidatul USR Cătălin Drulă l-a acuzat că a aprobat construirea unui bloc ilegal în Sectorul 6. Ciprian Ciucu susţine că l-a sfătuit pe Drulă să înceapă de jos, să candideze la un sector, apoi la Primăria Capitalei.
Insider politic: Cu domnul Drulă aţi mai discutat după alegeri?
Ciprian Ciucu: N-am mai vorbit cu Cătălin.
Insider politic: Deci aţi rupt prietenia cu domnul Drulă?
Ciprian Ciucu: Nu ştiu, nu cred.
Insider politic: Nu credeţi?
Ciprian Ciucu: Eu sunt genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit, deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost. Genul ăla de prost în sensul că eu sunt ăla fraier, în sensul că iert repede, ştiţi? M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie.
Insider politic: Ce v-a deranjat cel mai mult?
Ciprian Ciucu: Că ştie adevărul. A vorbit despre lucruri care nu existau.
Insider politic: Că v-a asociat cu mafia imobiliară sau că v-a jignit?
Ciprian Ciucu: Prima. Pentru că el ştie adevărul. Ştie adevărul. Ştie că nu am nicio legătură cu…
Insider politic: A dispărut din politică.
Ciprian Ciucu: Nu cred că a dispărut. Şi cred că are potenţial. Şi cred că are şi forţa să se reinventeze şi cred că are şi foarte mult de oferit în politică, în continuare. Ce să zic? Îi doresc o revenire, poate şi în Bucureşti. Nu exclud. I-am zis, i-am zis, i-am zis: ”Începe cu un sector. Ia-o de jos. Nu mai arde etape!”. Le-am zis şi altora. Şi sunt în postura să zic asta. Am început consilier general. Nu eram ministru, nu eram deputat, nu eram nimic. Eram un simplu consilier general din ăia 55 care i-am făcut opoziţie Gabrielei Firea.