Datorită primului său turneu Masters 1000 pe zgură câştigat la Monte-Carlo împotriva rivalului său Carlos Alcaraz, italianul Jannik Sinner şi-a recăpătat locul 1 mondial pierdut la sfârşitul sezonului trecut.
Jannik Sinner are 13.350 puncte, fiind urmat de Carlos Alcaraz, cu 13.240 puncte.
Locul trei este ocupat de germanul Alexander Zverev la mare distanţă: 5.555 puncte.
Pe patru se află Novak Djokovici, cu 4.710 puncte, urmatde canadianul Félix Auger-Aliassime (4.100 puncte).
Locul 6 este ocupat de americanul Ben Shelton (3.900), iar australianul Alex De Minaur (3.895 puncte).ocupă locul 7.
Pe 8 se află Taylor Fritz (SUA- 3.870), în timp ce italianul Lorenzo Musetti (3.625) ocupă locul 9.
Rusul Daniil Medvedev are 3.560 şi se află pe locul 10.
Primul român în clasamentul ATP este Filip Cristian Jianu, care se află pe locul 275, după o coborâre de 8 locuri, cu 194 puncte.



