Cea de-a şasea ediţie Classix Festival are loc la Iaşi între 23 februarie şi 2 martie 2025. Abonamentele şi biletele pentru primele concerte din cadrul acestui eveniment au fost puse în vânzare, anunţă organizatorii.
În 2025, Classix revine cu un nou concept: Revelaţii. După ediţiile anterioare, axate pe descoperirea dorinţelor (2024), metamorfoze (2023) şi instinctul primar al muzicii (2022), revelaţia îşi propune să atragă un public nou şi diversificat, încurajând o experienţă de descoperire colectivă prin intermediul muzicii.
„Împreună, vom avea parte de multiple revelaţii, dintre care cea mai importantă este că muzica este pentru toţi. Nu trebuie să ne mai temem de atmosfera uneori intimidantă a concertelor simfonice sau de ideea că muzica clasică este rezervată doar cunoscătorilor. De asemenea, muzica clasică reflectă valori fundamentale precum disciplina, colaborarea, excelenţa şi cunoştinţe universale. Revelaţia acestei ediţii va sublinia şi spontaneitatea muzicii clasice, punând accent pe interacţiunea cu publicul şi pe creaţiile muzicale care pot lua naştere în cadrul unor improvizaţii comune”, a spus Dragoş Andrei Cantea, co-fondator şi director artistic al Classix Festival.
Primele două concerte din programul ediţiei 2025 au fost anunţate, iar biletele au fost puse în vânzare online pe website-ul festivalului, classixfestival.ro.
Concertul „Rêverie d’Amour” va avea loc luni, 24 februarie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi. Violonista Clémence de Forceville (Franţa) şi violoncelistul Benedict Kloeckner (Germania) propun creaţii inspirate de tradiţiile româneşti, cu intermedierea unui pianist care va adăuga o notă specială întregii atmosfere.
Concertul „The Rest is Silence” va avea loc în 27 februarie 2024, de la ora 19:00, la Palatul Culturii din Iaşi, aducând în prim-plan tăcerea, introspecţia şi improvizaţia cu public. Într-un secol XX marcat de haos şi libertate, concertul îmbină tradiţia cu avangarda, explorând teme profunde precum singurătatea şi tensiunea creativă. Inspirat de Ofranda Muzicală a lui Bach, evenimentul va genera un dialog între trecut şi prezent, între structura canonică şi libertatea expresivă. După explorarea acestor teme, artiştii şi publicul vor avea ocazia să colaboreze şi să creeze împreună, dând frâu liber imaginaţiei într-un Classix interactiv şi intercultural.
Biletele sunt disponibile spre achiziţie online pe site-ul festivalului, iar pentru a sprijini participarea tinerilor, studenţii şi elevii beneficiază de o reducere de 50%. De asemenea, cei care achiziţionează bilete sau abonamente pentru Classix Festival 2025 pot beneficia de un discount de 15% la plata cu un card BRD, aplicabil automat la selectarea opţiunii „BRD” pe platforma de vânzare.
Bursele Classix in Art 2025
Programul de burse Classix in Art revine cu noi oportunităţi, iar înscrierile au debutat online. Apelul de proiecte se adresează artiştilor emergenţi şi independenţi, cu vârsta între 18 şi 35 de ani, rezidenţi în România, indiferent de cetăţenie. Înscrierile pentru burse pot fi depuse online până pe 30 noiembrie 2024. Trei burse, fiecare în valoare de 1.000 de euro, vor fi acordate în domeniile: arte vizuale, muzică şi artele spectacolului.
Aceste burse sunt menite să stimuleze inovaţia şi creativitatea în arta contemporană, contribuind la dezvoltarea profesională a artiştilor emergenţi. Tema acestui apel este „revelaţia”. Scopul acestei burse este de a oferi artiştilor ocazia să valorifice aceste momente de revelaţie, transformându-le în opere de artă care reflectă unicitatea perspectivei lor. ]Ne dorim ca fiecare dintre aceşti creatori să poată împărtăşi rezultatele revelaţiilor lor cu o lume care are nevoie de noi viziuni şi de forţa creativă unică a fiecăruia dintre ei[, spun organizatorii.
Classix este un festival internaţional şi independent desfăşurat la Iaşi, care reimaginează experienţa concertului prin interdisciplinaritate şi inovaţie. Scopul său este de a apropia muzica clasică de publicul contemporan, promovând dialogul artistic şi explorarea creativă prin utilizarea noilor tehnologii şi a artelor de tip new media. De la debutul său în februarie 2020, festivalul a adunat peste 250 de artişti din 12 ţări şi a organizat 37 de concerte în locaţii emblematice din Iaşi, atrăgând peste 20.000 de spectatori în săli şi 250.000 de vizualizări online.
Pe lângă festival, Classix include iniţiative importante precum Classix in Focus, care a cuprins 17 paneluri din domeniul academic, cultural şi antreprenorial, 3 prelegeri, 3 vernisaje, 5 expoziţii, 2 flashmob-uri, 3 showcase-uri, o lansare de carte, 9 proiecţii de film, un maraton de scurtmetraje, 4 tururi ghidate şi un workshop muzical. Fondul Classix in Art oferă burse de creaţie şi masterclass-uri în muzică, arte vizuale şi artele spectacolului, sprijinind tinerii artişti români şi străini, cu cariere promiţătoare. Până în prezent, Classix in Art a acordat 15 burse în cuantum total de 15.000 euro şi a organizat 149 de sesiuni de masterclass.
În acest an, universul Classix s-a extins şi prin Classix Lab, un proiect dedicat tinerilor artişti, desfăşurat la Iaşi, Suceava şi Vatra Dornei. Acesta a inclus 5 concerte, 3 paneluri de discuţii, un workshop şi 25 de sesiuni de masterclass, reunind peste 2000 de spectatori şi 12 artişti cu cariere internaţionale, în timp ce a oferit o platformă de dezvoltare pentru peste 70 de artişti emergenţi. De asemenea, Classix Concerts reprezintă o serie de concerte desfăşurate la nivel naţional, continuând să promoveze muzica clasică în diverse forme unice.