Fuziunea dintre ELCEN şi Termoenergetica este pe drumul cel bun, există şase oferte depuse pentru consultanţă şi sperăm ca, în câteva săptămâni, să avem un câştigător şi să trecem efectiv la treabă, a declarat, luni, directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu.
„Procesul de fuziune e pe drumul cel bun. În acest moment analizăm ofertele pentru consultantul care să facă evaluare etc. Se pare că documentaţia a fost făcută destul de bine, în sensul că avem şase oferte. Într-adevăr, şase oferte înseamnă şi nevoia de atenţie la detalii şi o documentaţie stufoasă. Suntem pe finalizare şi sperăm că, în câteva săptămâni, să avem un câştigător şi să trecem efectiv la treabă. În concluzie, mesajul este unul optimist: în acest moment 95% dintre bucureşteni au căldură. Sperăm să fie cât mai bine iarna aceasta. Faptul că sunt şantiere în Bucureşti, că se modernizează conducte, este foarte bine, sperăm din ce în ce mai mult şi mai repede, astfel încât pierderile să scadă. Odată şi cu modernizarea CET-urilor şi a conductelor putem avea peste 3, 4, 5 ani un sistem eficient în Bucureşti. Suntem permanent atenţi şi încercăm să integrăm tehnologiile regenerabile în sistemul de încălzire, acesta fiind un avantaj, adică suntem atenţi la decarbonizare, dar în primul rând e vorba şi de partea economică, pentru că sunt certificatele GES care costă şi atunci încercăm să fim cât mai eficienţi”, a afirmat Creţu, conform AGERPRES.
Şeful ELCEN a adus în discuţie atât finanţarea obţinută pentru modernizarea a trei CET-uri din Bucureşti, cât şi datoria pe care compania o are de recuperat de la Termoenergetica.
„O mare victorie este faptul că am obţinut finanţare pentru cele trei CET-uri ale Bucureştiului. Sunt 360 şi ceva de milioane de euro, bani din Fondul de modernizare pentru CET-uri noi. Sună extraordinar, mai ales după 5-6 ani de insolvenţă. Adică, am trecut prin operaţie, terapii, dar am reuşit să respirăm şi să ţinem în continuare. Subiectul este acelaşi. O să mă auziţi mult timp cu acest subiect sau poate se va rezolva cât de curând, poate după campania electorală. Aceste proiecte trebuie cofinanţate. Banii aceştia europeni nu sunt 100% gratis, sunt undeva la 60%. Deci, trebuie co-finanţaţi. Elcen are de încasat un miliard… Suma este aceeaşi. În perioada următoare urmează să batem la uşile băncilor pentru a cofinanţa aceste proiecte. Asta înseamnă că ne vor cere situaţia financiară şi vor întreba „Când încasaţi de la Termoenergetica, de la primărie aceşti bani?”. Abia aştept să am şi un răspuns. Ar fi păcat să pierdem aceste sute de milioane. Încă funcţionăm cu CET-uri din anii 64-66. Cât să mai ţină ? Dacă nu le facem acum, atunci când ? Intrăm într-o perioadă decisivă în care trebuie să ajungem la normalitate financiară, trebuie să finanţăm şi să co-finanţăm aceste proiecte, trebuie să navigăm prin birocraţia procedurilor de achiziţie pentru a ajunge să derulăm aceste contracte, astfel încât să finalizăm la timp, să avem centrale noi, eficiente, ca să dăm căldură bucureştenilor cât mai ieftină”, a precizat Creţu, la cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Forumul gazelor naturale”.
La jumătatea lunii martie a acestui an, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara, într-o conferinţă de presă, că fuziunea dintre ELCEN şi Termoenergetica este singura soluţie pentru asigurarea unui sistem de termoficare centralizat funcţional pentru Bucureşti pe termen mediu şi lung.
Oficialul preciza, în februarie, că a notificat oficial Primăria Capitalei în legătură cu propunerea de fuziune dintre Societatea Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN) şi Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A., aprobată în Guvern printr-un Memorandum, la finele lunii ianuarie 2024. Tot atunci, Burduja anunţa că Termoenergetica are datorii faţă de ELCEN de peste 800 de milioane de lei, cauzate în mare măsură de pierderile din sistem, determinate de factori diverşi: vechime, incoerenţă legislativă, neaprobare tarife, dinamică ridicată a elementelor de cost din cadrul preţului energiei termice etc.
Financial Intelligence a organizat, luni, cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Forumul gazelor naturale – Contribuţia gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziţiei energetice”.