Fostul lider AUR îndeamnă opoziția, în mesajul postat pe Facebook, să reacționeze până nu va fi prea târziu.
„COALIȚIA ”STABILITĂȚII” ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ
Lupta pentru putere, bani și interese din interiorul coaliției de guvernare devine o amenințare directă la siguranța națională.
Rupt de realitate și amețit de succesul miraculos în alegerile prezidențiale, Nicușor Dan amână cât poate de mult decizia de nominalizare a unui premier, chiar dacă România se afundă și mai tare în datorii și nu are un plan de salvare economică.
Coaliția ”stabilității”, care a călcat în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale românilor în ultimul an, dovedește încă o dată că nu poate depăși mizele unui grup de interese pus pe căpătuială.
Opoziția parlamentară este obligată să strângă rapid rândurile și să propună soluții de redresare economică a țării!”, a scris Târziu.