Clubul de baschet FC Barcelona a renunţat să-l transfere pe Thomas Heurtel

„Barca nu-l va transfera pe Heurtel deoarece clubul studiază alte oferte, mai interesante”, au spus sursele, asigurând că nu s-a ajuns la niciun acord cu jucătorul.

Cu o zi înainte, presa spaniolă a anunţat vestea probabilei reveniri a lui Heurtel în rândurile clubului catalan, alături de care a jucat timp de patru sezoane (2017-2021).

Sosit tocmai din China, agentul jucătorului ar fi fost avertizat că Barcelona nu va semna contractul. Întâmpinat de presa catalană pe aeroportul El Prat, fostul internaţional francez (99 de selecţii) s-a declarat „foarte bucuros” să se întoarcă la Barcelona şi „mai mult decât pregătit şi motivat” la ideea de a „reîncepe”.

Potrivit ziarului El Mundo Deportivo, preşedintele Barcei, Joan Laporta, iniţial în favoarea reangajării jucătorului sub culorile blaugrana, s-a răzgândit brusc în ultimele ore, în urma numeroaselor proteste exprimate de suporteri deoarece francezul a devenit „indezirabil” în urma plecării sale intempestive în 2021, după ce a negociat în secret un contract cu Real Madrid.

Fostul jucător de la ASVEL, în vârstă de 35 de ani, şi-a anunţat intenţia de a oferi versiunea sa asupra transferului eşuat vineri după-amiază, în timpul unei conferinţe de presă la Barcelona.

Fred Kerley, campionul mondial la 100 m în 2022, a fost arestat la Miami, după o altercaţie cu poliţia

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi