Clubul prosumatorilor se îndreaptă spre 200 de mii de membri

Casa Verde Fotovolatice a 2024 a început cu dreptul după ce sumele alocate pentru regiunea Nord-Vest, peste 274 de milioane de lei au fost epuizate în două minute. Înscrierile continuă până pe 8 octombrie, 9 oc­tom­brie fiind ziua destinată unităţilor de cult. Marea noutate este că pro­gramul de anul acesta include partea de stocare de energie.

„În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de pa­nouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie ver­de“, a spus preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Ne­culaescu.

Ministrul Energiei: Depozitele de gaz sunt la capacitatea de 101%, stăm mai bine decât anul trecut

Numerele norocoase de duminică 6 octombrie au fost extrase: Iată lista completă cu cifrele câștigătoare