Fundația Real Madrid și Crucea Roșie au lansat joi o campanie de strângere de fonduri pentru a oferi sprijin celor afectați de inundații. Pentru a da startul campaniei Real Madrid a decis să doneze un milion de euro. Anunțul a fost făcut pe propriul portal.
„Real Madrid va demara campania cu o donație de un milion de euro, care va ajuta numeroasele familii care se confruntă în prezent cu o situație critică și care au nevoie de toată asistența și solidaritatea noastră”, au transmis reprezentanții clubului din capitala Spaniei.
Inundațiile din Spania au omorât peste 150 de oameni și au făcut pagube uriașe.