Patru persoane, între care o fată de 13 ani, au fost implicate într-un accident rutier produs miercuri pe o stradă din oraşul Dej, unde trei autovehicule s-au ciocnit. Una dintre victime a rămas încarcerată, fiind scoasă din maşină de către pompieri.
Evenimentul rutier s-a produs miercuri după amiază, pe strada Ecaterina Teodoroiu din Dej.
„Din primele date, în accident au fost implicate trei autoturisme, iar într-unul dintre acestea s-a aflat o femeie încarcerată. Femeia a fost extrasă de către pompieri, este conştientă, cooperantă, urmând a fi transportată la spital. De asemenea, un bărbat nu a reuşit să iasă singur afară din autoturism, fiind deblocat de către forţele noastre”, informează oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Cele două persoane au fost transportate la spital.
De asemenea, o fată în vârstă de 13 ani, care a fost implicată în accident şi care a suferit un atac de panică, va fi dusă la o unitate sanitară, iar o a patra victimă, o femeie acuză dureri toracice, va fi evaluată la locul accidentului de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
La locul accidentului au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe de la SAJ Cluj.