Cluj: Peste 2.200 de cereri pentru eliberarea noilor cărţi electronice de identitate, înregistrate în ultima lună

Peste 2.200 de cereri pentru eliberarea noilor cărţi electronice de identitate au fost înregistrate în ultima lună în judeţul Cluj, anunţă, marţi, Consiliul Judeţean Cluj.

”Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a realizat, împreună cu conducerea Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean aflată în subordinea Consiliului Judeţean, o analiză a activităţii derulate în ultima lună în ceea ce priveşte proiectul de eliberare a noilor cărţi electronice de identitate pentru cetăţenii din întreg judeţul Cluj. În acest sens, în perioada 20 martie – 20 aprilie 2025 la nivelul judeţului Cluj au fost înregistrate 2.219 cereri pentru eliberarea cărţilor electronice de identitate”, a transmis, marţi, Consiliul Judeţean Cluj.

Instituţia a precizat că cererile au fost depuse astfel:

  • D.J.E.P. Cluj – 579
  • S.P.C.L.E.P. Cluj-Napoca – 848
  • S.P.C.L.E.P. Dej – 184
  • S.P.C.L.E.P. Gherla – 80
  • S.P.C.L.E.P. Huedin – 63
  • S.P.C.L.E.P. Turda – 184
  • S.P.C.L.E.P. Câmpia Turzii – 153
  • S.P.C.L.E.P. Floreşti – 128.

Începând cu data de 20 martie 2025, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din judeţul Cluj, respectiv cele din Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii şi Floreşti preiau fotografiile, impresiunile papilare şi documentele necesare în vederea emiterii noilor cărţi electronice de identitate.

Prima carte electronică de identitate din România, în versiune actualizată, a fost eliberată în data de 2 aprilie 2025 la sediul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

Prima carte electronică de identitate este gratuită, aceasta fiind eliberată persoanelor începând cu vârsta de 14 ani.

Programarea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se face exclusiv online pe portalul Ministerului Afacerilor Interne, accesând linkul .

 

 

 

Cluj: Peste 2.200 de cereri pentru eliberarea noilor cărţi electronice de identitate, înregistrate în ultima lună

VIDEO’ A făcut un pact secret cu Băsescu și Udrea’: Crin Antonescu rupe tăcerea despre despărțirea de fostul său partener de succes