Un tânăr de 21 de ani, din Gherla, judeţul Cluj, a fost reţinut pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi-ar fi lovit concubina peste faţă, ar fi prins-o de bluză în zona gâtului şi i-ar fi smuls telefonul mobil din mână. Constatând că există un risc iminent pentru femeia în vârstă de 29 de ani, poliţiştii au emis pe loc un ordin de protecţie provizoriu împotriva agresorului, pe care însă acesta l-a ignorat, fiind găsit, în cursul dimineţii, în scara blocului unde locuieşte victima.
În 18 ianuarie, poliţiştii din Gherla au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani, din municipiu, cercetat pentru violenţă în familie şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj.
Potrivit poliţiştilor, la aceeaşi dată, în jurul orei 04.30, în timp ce se aflau într-un imobil din municipiul Gherla, tânărul şi-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 29 de ani. Acesta ar fi prins-o pe femeie de bluză din zona gâtului, i-ar fi aplicat o lovitură peste faţă şi i-ar fi smuls telefonul mobil din mână, precizează poliţiştii.
În urma intervenţiei şi a evaluării riscului, poliţiştii au emis pe loc un ordin de protecţie provizoriu împotriva agresorului, impunându-i acestuia o serie de restricţii, inclusiv păstrarea unei distanţe minime faţă de victimă şi locuinţa acesteia.
Ulterior, între orele 8.00 şi 9.00, bărbatul ar fi ignorat interdicţiile impuse prin ordinul de protecţie, fiind depistat în scara blocului unde locuieşte persoana vătămată, încălcând astfel limita de 50 de metri stabilită de autorităţi.
În baza probelor aministrate, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cel în cauză.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru violenţă în familie şi nerespectarea ordinului de protecţie, tînărul fiind ds într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă.


